.Index Actualitate Administratie

Lecţie de viaţă de la copiii cu dizabilităţi

Primăria municipiului Petroşani a marcat Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Veseli, optimişti. Aşa au fost zecile de copii, cu dizabilităţi, care au acaparat sala de marmură a Primăriei Petroşani. Aceşti copii duc pe umeri o povară mare, dar voioşia şi ambiţia lor îi ajută să învingă toate obstacolele.

img_5125“Ziua de 3 decembrie este sărbătorită la nivel mondial ca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Există printre noi oameni care se deosebesc faţă de celelalte persoane printr-o abilitate în minus, fie ea de natură fizică sau psihică sau locomotorie. fiecare om are anumite preocupări, are anumite responsabilităţi, fapt care face să fie tot timpul prezenţi unii alături de ceilalţi. Dizabilitate este o responsabilitate socială, o implicare activă în viaţa socială a tuturor. Noi trebuie să fim în permanenţă alături de aceste persoane. La nivelul municipiului Petroşani avem 1500 de persoane cu handicap. Primăria Petroşani are 100 de asistenţi personali”,  a spus Nicolae Florin, viceprimarul municipiului Petroşani.

Fiecare copil cu dizabilităţi trebuie să fie ajutat şi îndrumat pentru a-şi descoperi talentele. De cele mai multe ori aceşti copii ne dau o lecţie de viaţă, iar cei care le cunosc cel mai bine tainele sunt membrii familiei, dar şi cei de la Direcţia de Asistenţă Socială.

img_5127“Toţi suntem o sumă de aptitudini, avem fiecare un caracter, avem o voinţă, important e să ne descoperim abilităţile, să îi avem pe cei de lângă noi alături, să le simţim dragostea şi apropierea. Cei care vă sunt în primul rând alături, sunt cei din familie. Noi încercăm să vă facem zilele mai frumoase, iar acest lucru se întâmplă şi astăzi”,  a spus Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroşani.

Toţi copiii prezenţi la Primăria Petroşani au primit cadouri. Persoanele cu dizabilitati sarbatoresc pe 3 decembrie, in fiecare an, Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap. Aceasta zi a fost adoptata de ONU in 1992, pentru a motiva populatia sa inteleaga efectele dizabilitatilor si pentru a combate discriminaea.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.