Liceele din județ își prezintă oferta educațională

Liceele din județ își prezintă oferta educațională. Liceele din județul Hunedoara își prezintă oferta educațională. Până în data de 26 mai are loc ”Târgul ofertelor educaționale”, evenimentul fiind organizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educaționala Hunedoara. Din cauza pandemiei de coronavirus, acțiunea se va desfășura doar în mediul online.

Elevii vor avea astfel posibilitatea să cunoască nu doar propunerea privind oferta educațională pentru anul școlar 2021-2022 a colegiilor și liceelor hunedorene, dotările de care dispun unitățile de învățământ cu nivel liceal și profesional, performanțele prin care acestea se disting, ci să se întâlnească într-o dezbatere inedită cu alți elevi, cu foști absolvenți și cu cadrele didactice ale unităților de învățământ participante.

Organizatorii au nevoie de sprijinul diriginților elevilor claselor a VIII-a pentru a faculita accesul acestora la întâlnirile găzduite pe platforma Google Meet. Linkul de acces va fi transmis prin intermediul unităților școlare din județ. Absolvenții de gimnaziu și părinții acestora sunt așteptați să se conecteze pentru a putea evalua oferta propusă de liceele și colegiile din tot județul, astfel încât să poată lua decizia care li se potrivește cel mai bine atunci când vor opta pentru admiterea la liceu sau școala profesională.

Leave a Reply

Your email address will not be published.