.Index Actualitate

Localitățile din Hunedoara pe lista neagră a Curții de Conturi

Localitățile din Hunedoara pe lista neagră a Curții de Conturi. Localitățile din județul Hunedoara sunt pe lista neagră a Curții de Conturi. Potrivit unui raport, 52 din cele 69 de unități administrativ-teritoriale ale județului Hunedoara nu au organizat audit public intern.

“Exemple de județe cu număr ridicat de unități administrativ-teritoriale comunale care nu au organizat audit public intern: Dolj – 102 unități (98% din total UATC); Bacău – 83 de unități (98%); Vâlcea – 76 de unități (97%); Caraș Severin – 65 de unități (94%); Hunedoara – 52 de unități (95%); Iași, Harghita – 39 de unități (42%, respectiv 67%); Maramureș – 34 de unități (54%); Covasna – 34 de unități (85%); Giurgiu – 31 de unități (61%); Teleorman – 30 de unități (33%)”, arată un raport al Curții de Conturi.

La polul opus, în categoria de exemple de „practică pozitivă” cu județele având ponderi ridicate ale unități administrativ-teritoriale comunale care au organizat audit public intern sunt județele Argeș, Vrancea – 100%; Galați, Satu Mare – 98% din total UATC; Bistrița Năsăud – 97%; Botoșani, Dâmbovița; Mureș – 96%; Prahova – 94%; Mehedinți; Suceava, Tulcea – 93%; Brașov – 92%, Alba – 91%.

Curtea de Conturi reține că, indiferent de modul de organizare a activității de audit public intern, structură proprie sau cooperare, ordonatorii principali de credite, inclusiv în cadrul structurilor asociative, nu s-au preocupat și implicat îndeajuns pentru recrutarea, selectarea și angajarea auditorilor interni la nivelul numărului de posturi alocate, și nici nu au avut în vedere, în marea majoritate a cazurilor, respectarea cerinței legale de a aloca și angaja minim 2 auditori cu normă întreagă la nivelul fiecărei structuri de audit intern – situație care a reprezentat o vulnerabilitate pentru realizarea funcției de audit intern și pentru atingerea scopului acesteia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.