.Index Actualitate

Profesorii, în dialog cu părinții pentru bunăstarea elevilor

Profesorii, în dialog cu părinții pentru bunăstarea elevilor. Mai multe cadre didactice din județul Hunedoara au participat la un proiect care se adresează, în principal părinților. „Eu și copilul meu” este un proiect național al Agenției Naționale Antidrog implementat și în județul Hunedoara.

“La sediul Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara am desfășurat primul curs de formare a cadrelor didactice din județul Hunedoara care urmează să implementeze acest proiect în unitățile de învățământ din județ. Proiectul „Eu și copilul meu” se adresează de data aceasta părinților copiilor cu vârste între 10 și 14 ani și își propune creşterea factorilor familiali de protecţie şi reducerea factorilor familiali de risc faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri la preadolescenţi”, arată cei de la Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Hunedoara.

În cadrul atelierelor realizate părinții primesc căldură şi sprijin din partea grupului, se simt implicaţi şi ajutaţi, se simt bine în cadrul grupului, li se satisface o necesitate personală, au oportunitatea de a-şi face prieteni, se întâlnesc cu ceilalţi părinţi într-o atmosferă plăcută.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.