Mai ceva ca la spital Adăpstul de câini, modernizat la standarde europene

27cainiAdăpostul de câini din Petroşani va fi adus la standarde europene. Reprezentanţii Serviciului Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor Fără Stăpân au în vedere modernizarea adăpostului de la Petroşani, astfel încât acesta să fie adus la standarde europene. În acest sens, a fost emisă şi autorizaţia de construcţie, însă lipseşte ce este mai important şi anume banii.

 

“Urmează să demarăm lucrările, dar nu avem o dată exactă. Dorim să mărim capacitatea acelui adăpost şi să îl amenajăm în conformitate cu legislaţia europeană. Asta înseamnă că este nevoie de şapte camere diferenţiate, cabinet medical, sală de operaţii, sală de aşteptare, sală de eutanasiere şi morgă cu aer condiţionat”, a declarat Adrian Cioran, directorul Serviciului Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân.

 

Potrivit reprezentantului serviciului, deocamdată totul este la nivel de intenţie pentru că lispesc fondurile necesare pentru demararea propriu-zisă a investiţiei. La momentul constituirii ADI “Serviciul judeţean de ocrotire a animalelor fără stăpân” din care fac parte primăriile din judeţ şi Consiliul Judeţean, autorităţile judeţene s-au angajat să susţină în totalitate cheltuielile de funcţionare a acestui serviciu. Administraţiile locale contribuie doar cu baza materială, respectiv adăposturile deja existente.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.