Reparaţiile centrului turistic, pe banii primăriei

centruPrimăria Petroşani va suporta cheltuielile privind reparaţiile centrului de informare turistică. După ce vor primi raportul de evaluare a pagubelor, cei de la municipalitatea din Petroşani vor face toate reparaţiile necesare la centrul de informare turistică, urmând ca mai apoi să îşi recupereze banii de la profesorul universitar Radu Sorin.

 

“În câteva zile va trebui să primim raportul privind evaluarea pagubelor, iar în primă fază vom suporta noi reparaţiile, urmând ca mai apoi să ne recuperăm banii”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

 

În urmă cu o săptămână, profesorul universitar Radu Sorin a avut un accident de circulaţie, acesta răsturnându-se cu autoturismul şi avariind centrul de informare turistică a cărui valoare a fost de 600.000 de lei.

Radu Sorin este membru PSD Petroşani, fiind vicepreşedinte al organizaţiei, precum şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Apa Serv Valea Jiului SA şi membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului SA.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.