.Index Actualitate

Medaliat pentru voluntariat în turism

radvanskiMedalie Pro Urbe pentru activitate. Fondatorul asociaţiei Schi Turism Montan Pro Parâng, Cazimir Radvanski va primi medalia Pro Urbe din partea administraţiei locale de la Petroşani. De mai bine de un deceniu acesta şi-a dedicat timpul activităţilor montane, iar pentru asta va primi recunoştinţa comunităţii.

 

“Domnul Cazimir Radvanski, în cei 13 ani de activitate a Asociaţiei Schi Turism Montan Pro Parâng s-a implicat activ în derularea unor activităţi ce au avut ca idee centrală promovarea turismului montan, protejarea mediului precum şi practicarea sporturilor specifice în munţii Parâng. De menţionat este faptul că întreaga sa activitate în cadrul acestei asociaţii a fost pe bază de voluntariat, iar prin eforturile sale a oferit un sprijin constant în conştientizarea, de către comunjitatea locală a importanţei păstrării unui mediu înconjurător curat”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

 

Asociaţia a fost înfiinţată cu scopul de a contribui la dezvoltarea turismului montan şi prin asocierea a cât mai mulţi iubitori ai muntelui din Valea Jiului să promoveze potenţialul turistic oferit de munţii Parâng.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.