Organizaţia municipală PSD Lupeni a fost vineri seara gazda unui eveniment la care a participat actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, precum și un număr mare de lideri politici social-democrați din județ și din Valea Jiului. Aceștia au venit la Lupeni pentru a-l susține pe candidatul PSD Lucian Resmeriță și pentru a-i asigura pe cetățenii din municipiul Lupeni că au în candidatul propus de PSD cea mai bună soluție pentru Primăria Municipiului Lupeni. Au fost prezenți la Lupeni deputaţii Natalia Intotero şi Laurenţiu Nistor (președintele Organizației județene a PSD Huneodara), preşedintele Consiliului Judeţean Mircea Bobora, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Andronache, primarii Nicu Dunca, Vasilică Jurca, Dănuţ Buhăescu, Gheorghe Ile, viceprimarul Florin Nicolae şi Cristian Merişanu, consilierul judeţean Ion Hirghiduș și consilieri locali, membri şi simpatizanți PSD.
Sediul organizației a devenit neîncăpător pentru sutele de susţinători social – democraţi din Lupeni cărora li s-au alăturat și colegi din celelalte localități ale Văii Jiului: Vulcan, Petroşani, Aninoasa, Petrila și Uricani, veniți aici să susțină candidatura lui Lucian Resmeriță și să se întâlnească cu ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, fost ministru al Muncii, cea care a fost artizana modificării legii pensiilor prin care s-au recunoscut grupele de muncă I şi II.
În calitatea sa de gazdă, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriţă a ţinut să le mulţumescă invitaţilor pentru prezenţa lor în Valea Jiului, ceea ce demonstrează că PSD este o echipă unită, o mare familie.
“Vreau să mulţumesc personal doamnei ministru Rovana Plumb. Dacă doamna nu era ministru al Muncii, nu aveam nici grupele recalculate, nici stagiu de cotizare de 20 de ani, nu aveam nimic. Doamnă ministru, în numele întregilor comunităţi din Valea Jiului, vă mulţumim. Să dea Dumnezeu să faceţi în aşa fel încât să faceţi lucruri bune şi să ne ajutaţi şi în continuare pentru că avem nevoie de fonduri europene pentru dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor”, a spus celor prezenţi, senatorul Cristian Resmeriță.
Toți invitații au luat cuvântul rând pe rând pentru a arăta susținerea față de candidatul PSD Lucian Resmeriță.
„Am venit la Lupeni pentru a fi alături de un om minunat, un om tânăr şi ambiţios, Lucian Resmeriţă, un om capabil, un familist convins. El întruneşte toate calităţile pentru a fi şi un bun primar”, a declarat Natalia Intotero deputat PSD.
În intervenţia sa deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, a evidențiat faptul că PSD a fost partidul care a promovat întotdeauna oamenii cu experienţă, oamenii ambiţioşi şi tineri. Acesta îşi doreşte ca la alegerile din 11 iunie, PSD Lupeni să obţină un scor mult mai mare ca la precedentele alegeri.
“Nu am emoţii că sunt astăzi aici, în mijlocul dumneavoastră, fiindcă ne vedem destul de des, sunteţi prietenii mei. Ştim că înaintea fiecărui examen se făceau meditaţii, pentru ca elevul să fie bine pregătit. Astăzi, suntem la o oră de meditaţie şi suntem la o lună de meditaţie, înainte de examenul final, din 11 iunie. V-aş ruga ca aceste meditaţii să fie zi de zi, oră de oră. Să nu ne dăm victorioşi, să mergem pe propria echipă a PSD, pe forţele dumneavoastră din municipiul Lupeni şi sunt convins că aşa cum vă ştiu veţi depăşi procentul de la alegerile parlamentare, aştept peste 70 la sută voturi în favoarea PSD”, a declarat Laurenţiu Nistor deputat PSD.
După discursurile de susţinere ale primarilor PSD din Valea Jiului, în aplauzele celor prezenţi a luat cuvântul invitatul de onoare, ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb.
“Eu sunt pentru a şasea oară în Valea Jiului într-un timp relativ scurt. Înainte de a transmite altora mulţumiri, eu vreau să vă mulţumesc dumneavoastră şi vreau să mulţumesc tuturor oamenilor de bine care locuiesc aici, în Valea Jiului, pentru efortul pe care îl fac zi de zi în comunităţile în care trăiesc. Şi spun asta pentru că, indiferent de cât de responsabili suntem la nivel naţional, la nivel local, fără sprijinul oamenilor, al comunităţilor, nimic nu se poate construi. Tot respectul meu pentru tot ceea ce înseamnă suflet de om, de aici din Valea Jiului şi în special aici, în Lupeni. PSD întotdeauna cât a fost la guvernare a dat dovadă că ţine cu românii! Împreună, în echipă cu tot ceea ce înseamnă colege şi colegi de partid, noi toţi, împreună cu primarii care reprezintă comunităţile locale şi pentru care am un mare respect, pentru că voi sunteţi primii care vă confruntaţi cu problemele oamenilor din comunităţi. Nimic în viaţa fiecărui om nu este foarte simplu, dar întotdeauna în PSD au fost şi sunt oameni competenţi, oameni care au un crez, oameni care îşi iubesc ţara. De aceea am venit astăzi aici, în primul rând să vă salut şi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi în al doilea rând, în mod special să-l susţin pe Lucian Resmeriţă. Eu cred că va continua toate proiectele bune pentru municipiul Lupeni, va continua proiectele care deja sunt depuse pe fonduri europene de către Cristian Resmeriţă. Lucian Resmeriţă din punctul meu de vedere are toate abilităţile, toată competenţa şi toată dragostea pentru dumneavoastră, pentru locuitorii municipiului Lupeni şi sunt convinsă că aşa cum au demonstrat-o sondajele, pe 11 iunie, va fi primarul municipiului Lupeni. Noi ca şi guvernare vom face tot ceea ce putem, cu maximă responsabilitate şi seriozitate, să construim, să dezvoltăm această ţară, bineînţeles municipiul Lupeni, tot ceea ce înseamnă comunităţi din Valea Jiului, din judeţul Hunedoara şi din toată ţara. Gândul nostru şi prin tot ceea ce facem se îndreaptă în primul rând către oameni. PSD prin structura lui, prin oamenii lui, tot ceea ce face, face pentru oameni. Când vorbim de dezvoltarea comunităţilor, ne gândim cum să trăiască oamenii mai bine. Când vorbim de educaţie şi văd aici, în sală, că avem copilaşi ne gândim cum să facem viitorul acestei ţări să fie pe mâini bune. Când vorbim de sănătate, ne gândim tot la oameni, că au nevoie de servicii bune, de servicii de calitate. De accea ne gândim să construim în continuare spitale, să le dotăm corespunzător şi să aducem medicii în ţară, prin legea salarizării unitare care va fi finalizată, astfel încât să fie implementată de la 1 iulie. Când vorbim de comunităţile locale, împreună cu primarii pe care i-aţi ales, toţi cei de aici din Valea Jiului, din judeţul Hunedoara, din toată ţara şi care sunt membri ai PSD toţi faceţi parte dintr-un proiect naţional “Îndrăzneşte să crezi în România!” Îndrăznim să credem în Lupeni, prin Lucian Resmeriţă!. Alături de primarii din Valea Jiului cu susţinerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi bineînţeles cu bunul meu prieten, Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, echipa este una extraordinară. Eu nu aş fi putut, fără Cristian Resmeriţă, fără Laurenţiu Nistor, fără toţi oamenii de bine de aici din Valea Jiului să fac atâtea lucruri nu numai pentru grupele de muncă, pentru cei care au muncit o viaţă-ntreagă, la un grad de risc major, în mină. Am făcut pentru că, pe deoparte am simţit că trebuie să fac acest lucru, pentru că românii merită mai mult şi am făcut-o pentru că, eu cred că fiecare dintre noi, de la mic, la mare iubeşte această ţară, are încredere în această ţară şi ştiu că putem împreună să continuăm dezvoltarea ei, pentru că spuneam fiecare dintre noi, până la urmă nu facem pentru X sau pentru Y, nu construim pentru alţii, construim pentru ceea ce înseamnă asigurarea viitorului copiilor noştri şi de aceea, o facem cu simţ de răspundere şi eu cred că am dat dovadă, de ficare dată, de câte ori am fost la guvernare, că ştim să guvernăm şi la nivel naţional, ştim să guvernăm şi la nivel local şi de aceea în timpul perioadelor cât noi am fost aleşi, primind votul de încredere al dumneavoastră să contruim această ţară şi să putem să facem un pic mai bine pentru oameni. Toată această construcţie trebuie să contimue şi am convingerea că, aici, în Lupeni vor veni fonduri europene, vor veni fonduri europene în Valea Jiului, vor veni fonduri europene în judeţul Hunedoara şi în toată ţara. Pentru că avem lângă noi oameni competenţi, care-şi iubesc locurile natale şi pentru asta luptă şi în fiecare zi, vine câte o idee, o propunere şi vine câte o soluţie. Este timpul ca în România să nu mai spunem, NU SE POATE!. Sunt convinsă că Lucian Resmeriţă la fiecare problemă va găsi şi o soluţie şi va putea să facă lucrul acesta împreună cu echipa pe care o are, împreună cu dumneavoastră. Vă rog să le spuneţi tuturor cetăţenilor de aici, din municipiul Lupeni, că Lucian Resmeriţă va avea un răspuns pentru toată lumea. Fiecare problemă va avea şi rezolvare. Mesajul meu către cei din municipiul Lupeni, este să fie alături de candidatul nostru şi de omul pe care îl cunosc şi pe care îl sprijin şi care are un program pentru dezvoltarea municipiului Lupeni, program clar pentru ceea ce înseamnă viaţa oamenilor de aici, din Lupeni, ajutat de toată echipa de primari, de consilieri. Să aibă încredere că PSD este un partid serios, care are un proiect pentru această ţară, un proiect prin care toţi îndrăznim să credem în Lupeni, îndrăznim să credem în România!”, a ţinut să declare Rovana Plumb ministrul Fondurilor Europene.
Candidatul PSD Lupeni, Lucian Resmeriţă şi-a expus în intervenţia sa o parte din proiectul de reconstrucţie şi modernizare a municipiului Lupeni, care cuprinde infrastructura locală, reabilitarea unităţilor de învăţământ, a sistemului de sănătate.
“Vreau să mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat. V-am prezentat pe larg o parte din proiectele mele chiar zilele trecute, printre care şi cel cu “războiul gunoaielor” şi cred că alături de preşedintele Consiliului Judeţean şi de toţi cei care-mi sunt alături, sunt convins că Lupeniul trebuie să arate ca şi un oraş european, iar acest lucru putem să-l facem doar împreună. Suntem interesaţi de absorbţia fondurilor europene pentru diferite proiecte şi ca administraţie publică locală trebuie să facem tot ceea ce este necesar ca acestea să fie acceptate de minister. Avem proiecte diverse, pentru spital, pentru Liceul Tehnologic, pentru toate drumurile şi subliniez aici, pentru toate drumurile, pentru stadion, pentru parcuri, etc. Sperăm ca fondurile să le obţinem împreună cu doamna ministru. Doar astăzi doamna ministru a semnat un proiect de 90 de milioane de euro pentru Valea Jiului. Se observă un lucru foarte simplu: PSD ştie să guverneze şi acest lucru se întâmplă deoarece avem oameni foarte bine pregătiţi”, a declarat Lucian Resmeriţă, candidatul PSD Lupeni la alegerile din 11 iunie.
Vizita ministrului Rovana Plumb la Lupeni și a liderilor social-democrați însoțiți de un număr impresionant de membri și susținători ai PSD care li s-au alăturat, s-a încheiat cu o deplasare prin oraș și dialogul deschis cu cetățenii din municipiul Lupeni.
„Am vizitat municipiul Lupeni pentru a sprijini un om în care am încredere că poate aduce beneficiile guvernării PSD în comunitatea sa. Sunt convinsă că echipa locală PSD Lupeni va face toate eforturile pentru a atrage fonduri europene în beneficiul comunității, atât de necesare reabilitării drumurilor și atragerii de noi oportunități pentru dezvoltarea locală. Cetățenii Lupeniului să aibă încredere că PSD este un partid serios, care are un proiect pentru această ţară, un proiect prin care toţi îndrăznim să credem în Lupeni, îndrăznim să credem în România!”, a mai spus Rovana Plumb ministrul pentru Fonduri Europene.