Mineritul, în atenţia deputatului Monica Iacob Ridzi. Problemele cu care se confruntă sistemul minier din Valea Jiului sunt mereu în actualitate. Lipsa tehnologiilor moderne şi problemele sociale din rândul ortacilor sunt aduse la cunoştinţa parlamentarilor de către deputatul Monica Iacob Ridzi care a depus o declaraţie politică având drept subiect situaţia din mineritul Văii Jiului.
Parlamentarul atrage atenţia Guvernului şi Parlamentului asupra faptului că, între promisiunile Puterii legate de perspectivele sectorului minier şi energetic din judeţul Hunedoara şi realitate există discrepanţe care ating accente dramatice.
„Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât ea se produce pe fondul în care, în ultimii ani, Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie au dat, în repetate rânduri, inclusiv la apelurile lansate de mine, asigurări că perspectivele sectorului minier şi termoenergetic din Valea Jiului se îndreaptă spre un făgaş de normalitate. Tot despre normalitate, ba chiar despre îmbunătăţirea perspectivelor din sectorul minier şi energetic al Văii Jiului, despre investiţii de zeci de milioane de euro venite din partea unor investitori din China, ca urmare a demersurilor făcute de Primul Ministru ori, mai departe, despre angajări în cadrul minelor viabile din Valea Jiului primim, constant, informaţii din partea Guvernului României. La fel ca oamenii din Colegiul meu, îmi doresc ca toate acestea să nu fie doar simple declaraţii politice sau, mai rău, iluzii”, arată în declaraţia sa politică, Monica Iacob-Ridzi.
Situaţia mineritului din Valea Jiului este extrem de gravă. Ortacii lucrează cu improvizaţii, riscându-şi viaţa zi de zi.
„Trist este că, în loc să adopte măsuri care să conducă la eficientizarea muncii minerilor din Valea Jiului, la investiţii în retehnologizare şi echipare a minelor care dispun de cărbunele necesar pentru funcţionarea CEH, Departamentul pentru Energie dă „undă verde” Complexului Energetic Hunedoara pentru a demara procedurile privind achiziţia de cărbune din import. Nu pot să nu constat că o astfel de decizie vine nu doar în totală contradicţie cu promisiunile făcute de reprezentanţii Puterii minerilor din Valea Jiului, ci şi ca o desconsiderare a eforturilor (deseori supraomeneşti) pe care le fac aceşti oameni bravi şi anume acela de a munci, în orice condiţii, pentru ca România să fie o ţară independentă din punct de vedere energetic”, arată Monica Iacob-Ridzi.
Cabinetul Ponta, responsabil de soarta Văii Jiului
Monica Iacob-Ridzi solicită parlamentarilor şi, în egală măsură, membrilor Cabinetului Ponta să ţină cont, atunci când adoptă decizii cu privire la situaţia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi la viitorul industriei termoenergetice româneşti, de factorul social dar şi de potenţialul pe care mineritul îl poate avea în noul context geopolitic european, care implică regândirea siguranţei energetice a României şi a Europei.
„Cred că este inadmisibil ca, în timp ce ţările din Europa acţionează pentru valorificarea la maxim a resurselor şi potenţialului energetic naţional, noi să stăm, pe un munte de cărbune în Valea Jiului şi, cu toate acestea, să fim în situaţia de a importa cărbune. Similar, cred că este inadmisibil ca atunci când Germania, spre exemplu, vorbeşte astăzi despre redeschiderea minelor, noi să nu fim în stare să susţinem, la nivel european, oportunitatea continuării mineritului acolo unde el încă există, continuând în acelaşi timp, aş spune într-un mod iresponsabil, să ne închidem minele”, explică Monica Iacob-Ridzi.
Închiderea unităţilor miniere, consecinţe dezastruoase
Închiderea unităţilor miniere afectează toate palierele din Valea Jiului. Cel mai elocvent exemplu este cel al administraţiei locale din Aninoasa care a ajuns în insolvenţă.
„Aninoasa este primul oraş din România care, la puţin timp după închiderea minei de cărbune, a ajuns în stare de insolvenţă, de sărăcie. Desigur, nu pot decât să salut decizia Primului Ministru de a scoate Aninoasa din faliment, acordând zilele trecute administraţiei locale sumele necesare pentru achitarea datoriilor. În acelaşi timp, vreau să avertizez asupra faptului că, prin continuarea procesului de închidere a minelor, la Petrila, la Vulcan, la Uricani sau în oricare alt oraş al Văii Jiului, fără a găsi între timp o alternativă care să asigure continuitatea economică a acestor oraşe, situaţia de la Aninoasa se poate repeta oriunde în Valea Jiului”, avertizează Monica Iacob-Ridzi.
În aceeaşi situaţia poate ajunge şi oraşul Uricani, unde unitatea minieră se va închide până în anul 2017, aceasta fiind singura exploatare de acest gen din localitate. Astfel, bugetul local va fi afectat dramatic de închiderea minei Uricani.
Concedieri şi false iluzii
Deputatul spune că deşi a făcut nenumărate demersuri situaţia nu tinde spre normalitate. Monica Iacob Ridzi susţine că realitatea din Valea Jiului este cu totul diferită faţă de ceea ce vor guvernanţii să arate.
“Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât ea se produce pe fondul în care, în ultimii ani, Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie au dat, în repetate rânduri, inclusiv la apelurile lansate de mine, asigurări că perspectivele sectorului minier şi termoenergetic din Valea Jiului se îndreaptă spre un făgaş de normalitate. Tot despre normalitate, ba chiar despre îmbunătăţirea perspectivelor din sectorul minier şi energetic al Văii Jiului, despre investiţii de zeci de milioane de euro venite din partea unor investitori din China, ca urmare a demersurilor făcute de Primul Ministru ori, mai departe, despre angajări în cadrul minelor viabile din Valea Jiului primim, constant, informaţii din partea Guvernului României. La fel ca oamenii din Colegiul meu, îmi doresc ca toate acestea să nu fie doar simple declaraţii politice sau, mai rău, iluzii. În tot acest timp însă, constat, zi de zi, că realităţile din Valea Jiului sunt cu totul şi cu totul altele decât cele despre care, în mod atât de optimist, ne vorbeşte Guvernul. Iar, în realitate, situaţia mineritului din Valea Jiului este una deosebit de gravă. De pildă, numai în această lună, peste 250 de mineri din Valea Jiului au fost concediaţi, iar procesul se pare că va mai continua. Între timp, s-a dovedit faptul că minerii rămaşi în structura Diviziei miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara nu pot da, doar cu sapa şi lopata, cantitatea de cărbune necesară pentru funcţionarea la capacitatea programată a termocentralelor din judeţul Hunedoara. Trist este că, în loc să adopte măsuri care să conducă la eficientizarea muncii minerilor din Valea Jiului, la investiţii în retehnologizare şi echipare a minelor care dispun de cărbunele necesar pentru funcţionarea CEH, Departamentul pentru Energie dă „undă verde” Complexului Energetic Hunedoara pentru a demara procedurile privind achiziţia de cărbune din import. Nu pot să nu constat că o astfel de decizie vine nu doar în totală contradicţie cu promisiunile făcute de reprezentanţii Puterii minerilor din Valea Jiului, ci şi ca o desconsiderare a eforturilor (deseori supraomeneşti) pe care le fac aceşti oameni bravi şi anume acela de a munci, în orice condiţii, pentru ca România să fie o ţară independentă din punct de vedere energetic”, se arată în declaraţia politică a deputatului Monica Iacob Ridzi.
Monika BACIU