Incredibil. Nici cu mătura nu ştiu să dea. Şase candidate pentru postul de femeie de serviciu şi niciuna nu a reuşit să treacă de proba practică. Administraţia locală de la Petroşani încearcă de ceva timp să angajeze două femei de serviciu însă fără niciun rezultat. La concursul de urlima dată au fost depuse şapte dosare, dintre care unul dintre candidaţi a renunţat, iar altul nu s-a prezentat. Din cele cinci persoane care au susţinut proba practică niciuna nu s-a calificat.
“Au fost depuse şapte dosare. O persoană a renunţat, una nu s-a prezentat, iar cele cinci care au dat proba practică nu au reuşit să treacă de aceasta. Au trebuit să facă curăteţnie în grupurile sanitare şi în birouri şi nu au făcut cum trebuia”, a declarat Adrian Negoe, secretarul Primăriei Petroşani.
Conform Clasificărilor Ocupaţiilor din România, femeia de serviciu “matura, aspira praful, curata, lustruieste, ingrijeste si spala lenjeria de uz casnic, cumpara rezerve de uz casnic, efectueaza diferite sarcini cu scopul de a mentine curatenia si ordinea interioarelor si mobilierului hotelurilor, birourilor si a altor unitati, precum si in aeronave, trenuri, autobuze si vehicule similare”.
Monika BACIU