Obiective strategice de la unitățile miniere, atent monitorizate. Mai multe obiective strategice ale Complexului Energetic Hunedoara sunt monitorizate cu sisteme specifice. Puțin peste 31.000 de lei alocă CEH pentru serviciile de monitorizare şi întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei și a componentelor acestora. Este cunoscut faptul că unitățile miniere din Valea Jiului au căzut pradă hoților. Aceștia încearcă să sustragă din incinta minelor orice se poate valorifica.
Potrivit documentului ”contractorul se obligă să dețină echipaje mobile care să asigure intervenția la toate obiectivele monitorizate de la sucursalele EM Lonea, EM Vulcan și EM Lupeni”.
Un echipaj mobil va fi format din cel puțin doi agenți de intervenție.
Documentul mai arată că firma care se va ocupa de monitorizarea și întreținerea sismtelor de alarmare împotriva efracției trebuie ”să anunțe prin dispecerat unitatea de poliție competentă, în vederea prinderii infractorilor și a cercetării locului faptei, în situațiile în care intervenția este confirmată și forțele proprii sunt depășite de amploarea evenimentelor. În celelalte cazuri, după prinderea infractorilor, aceștia vor fi predați de îndată unităților de poliție competente teritorial”.