Istoria minei Petrila va rămâne în picioare. Mai multe clădiri ale minei Petrila vor rămâne în picioare, după ce oficialii Ministerului Culturii au dat un aviz favorabil în acest sens. Un put minier unic în Europa, de la Mina Petrila, ar putea fi salvat de la demolare, alãturi de o altã clãdire de valoare istoricã. Putul Centru are o istorie absolut fascinantã si a fost dat în functiune în 1946. De atunci functioneazã continuu, fãrã schimbarea vreunei piese.
Istoria Minei Petrila, care a început sã functioneze în anul 1867, ar putea fi slavatã.
“Anul trecut am depus o documentaţie pentru clasarea a câtorva clădiri din perimetrul Minei Petrila şi este vorba de atelierul mecanic, clădirea compresoarelor, termocentrala, coşurile de fum şi cele două puţuri, puţul schip şi puţul centru. Am primit de la Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană de Cultură Hunedoara o adresă prin care ne spun că am, primit aviz favorabil ca aceste obiective să fie cuprinse în patrimoniul naţional, iar procedura urmează a fi stabilită de comisia naţională a monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii, lcuru care va întâmpla în această lună, după care dacă ele sunt acceptate de către comisie ele vor intra în patrimoniul naţional şi atunci nu vor putea fi dărâmate şi va trebui să găsim soluţii pentru a le reabilita şi consolida şi să îşi îndeplinească obiectul”, a declarat Vasile Jurca, viceprimarul oraşului Petrila.
Edilii locali au în vedere accesarea de fonduri europene astfel încât aceste clădiri să rămână în picioare, însă utilitatea lor să fie una turistică, istorică şi culturală.
“O să gândim un proiect pe fonduri europene prin care să le reabilităm, să le amenajăm pentru ca ele să poată fi vizitate, vom colabora cu cei de la Societatea Naţională de Închideri Mine pentru a primi un istoric, de când ele au fost construite, ele au o istorie frumoasă, mai ales puţul centru ştiu că a fost asamblat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, un inginer german a lucrat după care a fost arestat după ce s-a încheiat războiul, iar apoi a fost eliberat pentru a putea finaliza lucrarea. Fiecare dintre clădiri are o istorie a ei pe care noi o vom pune în valoarea, o vom prezenta şi o vom pregăti pentru turiştii care vor dori să viziteze perimetrul minier”, a mai preciyat sursa citată.
Un astfel de proiect de transformare în punct turistic a unei unităţi miniere a existat în oraşul Aninoasa. Fosta unitate minieră din localitate ar fi trebuit să devină o mină muzeu, însă acest obiectiv nu s-a concretizat. Edilii petrileni nu se tem de eşec.
“Şi dacă ne e teamă mergem înainte şi cel puţin avem satisfacţia că încercăm să facem ceva şi nu lăsăm ca totul să se dărâme şi să se distrugă. Va rămâne istoria în picioare, e la intrarea în oraş şi reprezintă un punct de reper pentru oraşul Petrila, reprezintă un punct de început al oraşului Petrila pentru că odată cu deschiderea minei Petrila s-a dezvoltat şi oraşul”, a conchis viceprimarul urbei.
Mina Petrila este cuprinsă în programul de închidere a unităţilor neviabile. Conform notificării Uniunii Europene, toate clădirile acestei unităţi miniere ar trebui rase de pe faţa pământului, iar odată cu acestea ar dispărea şi o istorie seculară.
Monika BACIU