Problema gunoaielor se adâncește. Deponeul de la Bârcea nu este funcțional, platforma de la Petroșani nu a fost preluată de administrația locală, iar gunoaiele sunt transportate la Horezu. În acest sens, edilii de la Petroșani îi îndeamnă pe cetățeni să colecteze selectiv. Avem pubele colorate, fiecare pentru câte o categorie de deșeuri, însă puțini sunt cei care respectă aceste norme.
“Problema gunaoielor o gestionăm prin două moduri, printr-o organizare și colectare cât mai bună de către cei care ocupă de această acitivitate, iar pe de altă parte printr-o educație și conștientizare a celor care aruncă gunoiul, dacă se poate să îl arunce selectiv încă de la container pentru a avea cât bună eficiență în această activitate de colectare a gunoiului, iar în Valea Jiului avem această problemă, că trebuie să ducem gunoiul la peste 100 de km distanță, ceea ce face să crească costurile cu această activitate”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Autoritățile locale de la Petroșani nu au preluat platforma temporară de depozitare a deșeurilor și estimează că acest lucru ar putea fi implementat abia la sfârșitul anului.
“Anul acesta, dacă vom ajung la o înțelegere cu Consiliul Județean vom putea să depozităm și în deponeul de la Petroșani, dar capacitatea lui este foarte mică. Asta ne poate ajuta câteva luni de zile. Mai mult nu”, a mai spus sursa citată.
Licitații blocate și în țară
Nu doar în județul Hunedoara există probleme în ceea ce privește licitațiile pentru desemnarea operatorului care va prelua deșeurile menajere. Aceeași situație se întâlnește și în alte județe, precum Mureș sau Bistrița. În județul Mureș, problema a durat mai bine de șase luni. Abia în cursul săptămânii trecute a fost stabilit operatorul care preia deșeurile.
Monika BACIU