.Index Administratie

Pregătiţi pentru ninsori

 

iarna

Meteorologii anunţă scăderi drastice ale temperaturilor, minimele termice urmând să ajungă şi pe plan negativ. La munte nu este exclus să cadă şi primii fulgi de nea. Pentru ca iarna să nu ne ia pe nepregătire, autorităţile locale de la Petroşani spun că în cazul în care va ninge, nu vor fi probleme.

 

“Suntem pregatiti, am vazut prognoza meteo. Firma care are in administrare acest serviciu a adus sarea, nisipul, utilajele vor veni”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

 

Autorităţile locale spun că vor lua legătura cu cei de la Consiliul Judeţean pentru a se asigura de faptul că circulaţia se va desfăşura normal spre staţiunea montană Parâng în cazul în care va ninge.

 

“In ceea ce priveste sezonul de iarna de la munte, artera care duce spre munte este a Consiliului Judetean. Va trebui sa am o discutie cu domnul presedinte Molot pentru ca atunci cand vom da drumul la telescaunul TS3, atunci traficul sigur va fi mult mai mare”, a mai spus edilul.

 

Dacă prognozele meteorologilor se vor deveni realitate, autorităţile petroşănene vor interveni pentru a curăţa carosabilul.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.