
Primăria Municipiului Lupeni urmează să fie modernizată din punct de vedere energetic, printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat primarul Lucian Resmeriță. Proiectul „Eficientizarea termică clădiri publice în Municipiul Lupeni – Sediu Primărie” are o valoare totală de 2.925.644 lei și are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2025.
Lucrările se desfășoară la sediul administrației locale de pe strada Revoluției nr. 2 și urmăresc reducerea consumului energetic al clădirii și creșterea confortului termic, printr-o serie de intervenții tehnice esențiale:
reabilitarea termică a anvelopei clădirii (pereți, acoperiș, ferestre, uși);
modernizarea sistemelor de încălzire și a instalațiilor de furnizare a apei calde menajere;
instalarea de surse alternative de energie (panouri solare/fotovoltaice) pentru consum propriu;
utilizarea surselor regenerabile de energie;
reabilitarea și eficientizarea instalațiilor de iluminat interior.
„Continuăm modernizarea municipiului Lupeni cu fonduri europene. Sediul Primăriei este o clădire simbolică, dar și funcțională, iar această investiție va reduce semnificativ costurile de întreținere și va aduce un plus de eficiență energetică și sustenabilitate”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Această inițiativă face parte dintr-o strategie mai amplă de renovare a clădirilor publice din Lupeni și reflectă angajamentul administrației locale față de utilizarea responsabilă a resurselor și tranziția spre un oraș mai verde și mai eficient din punct de vedere energetic.