Pronunțarea în dosarul lui Emil Floruț s-a amânat. Pronunțarea sentinței în dosarul lui Emil Floruț, fostul director general al Complexului Energetic Hunedoara, a fost amânată. În data de 3 iulie este posibil ca instanța să se pronunțe dacă Floruț a fost concediat ilegal sau nu.
Acesta a fost numit director pe baza ordonanței corporatiste și concediat de consiliul de administrație (politic) al Complexului Energetic Hunedoara. Fostul director al CEH s-a adresat instanței de judecată și încă așteaptă un verdict în acest caz.
Fostului director general al CEH i s-a reproşat faptul că nu a trimis membrilor CA raportul de activitate pe trimestrul III, că ar fi absentat prea mult de la sediul societății și că ar fi avut o relație deficitară cu sindicatele. Emil Floruț a fost desemnat în funcția de director general al CEH în luna septembrie 2015, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.