PSD împrumutat de membrii de partid

Membrii PSD au împrumutat partidul pentru organizarea alegerilor parlamentare. Social-democrații hunedoreni au contribuit cu sume substanțiale pentru a-și susține campania electorală. Din cei șase parlamentari hunedoreni, patru au împrumutat partidul.

Natalia Intotero, Laurențiu Nistor, Cristian Resmeriță și Ilie Toma au împrumutat PSD-ul cu câte 50.000 de lei fiecare. Sumele împrumutate se regăsesc în declarațiile de avere ale celor patru membri PSD, actuali parlamenetari. Împrumutul s-a realizat în baza legii 334/2006 privind  finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

“Sursele de finanţare a activităţii unui partid politic sunt cotizaţii ale membrilor de partid; donaţii, legate şi alte liberalităţi; venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 12; subvenţii de la bugetul de stat”, arată textul legii.

Potrivit aceleiași legi, suma cotizaţiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe ţară. Salariul de bază minim brut pe ţară luat ca referinţă este cel existent la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

Și în rândul liberalilor există o persoană care a contribuit la finanțarea campaniei electorale. Județul Hunedoara este reprezentat în Parlamentul României de doi parlamentari, Lucian Heius (deputat) și Carmen Hărău (senator). Potrivit declarațiilor de avere ale celor doi, numai Carmen Hărău a împumutat Partidul Național Liberal. Aceasta a contribuit cu suma de 63.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

Legea mai arată că “membrii partidelor politice pot depune cotizaţii prin conturi bancare sau în numerar, potrivit legii. Cotizaţiile sunt înregistrate şi evidenţiate în documentele contabile ale partidelor politice, potrivit reglementărilor aplicabile”.

 

Monika BACIU

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.