.Index Actualitate

Rezultatele analizelor: Elevii au consumat substanţe interzise  

 

COLOMBIA-MARIJUANA-DOSE

Elevii de la Colegiul Naţional de Informatică Carmen Sylva din Petroşani s-au intoxicat cu etnobotanice. La sfarsitul saptamanii trecute trei elevi ai Colegiului Naţional de Informatică Carmen Sylva din Petroşani au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă necunoscută. Rezultatul analizelor a ajuns şi la conducerea unităţii. Elevii au fost intoxicaţi cu substanţe necunoscute, inhalând ţigarete.

 

“Rezultatul analizelor  a fost următorul, intoxicaţie cu substanţă necunoscută. Acest raport l-am primit de la poliţistul nostru de proximitatecu care avem o legătură strânsă şi care face parte şi din comisia de prevenire şi de combatere a violenţei. El a făcut o sesizare spitalului de unde a primit răspunsul referitor la diagnostic. Aceşti copii au fumat ceva interzis la noi în România”,  a declarat Lucian Resmeriţă, directorul Colegiului Naţional de Informatică Carmen Sylva din Petroşani.

 

Comisia de disciplină din cadrul unităţii de învăţământ a venit cu anumite măsuri care se impun în cazul acestor elevi, urmând ca acestea să fie aprobate în cadrul consiliului profesoral.

 

“Măsurile vor fi unele pe care noi le avem în regulamentul şcolar şi în cel de ordine interioară şi prima dată s-a format această comisie care mi-a înaintat un raport prin care au solicitat exmatricularea unui copil şi pentru ceilalţi copii un preaviz de exmatriculare şi media scăzută la purtare, dar aceste lucruri vor fi prezentate de către comisie î cadrul consiliului profesoral şi acesta va lua la cunoştinţă aceste lucruri şi decide ce se va întâmpla mai departe. Vorbim de acel copil care a adus acele lucruri interzise în şcoala noastră”,  a mai spus sursa citată.

 

Potrivit conducerii unităţii de învăţământ, elevul este cunoscut ca având diferite probleme. Până acum nu s-au putut lua măsuri împotriva acestuia pentru că urma cursurile din cadrul învăţământului obligatoriu, de zece clase.

 

Monika BACIU