Aurul negru luceşte la suprafaţă. Huila Văii Jiului iasă la lumină, iar negrul ei îi atrage pe câţiva locuitori din Brătianu, oraşul Petrila, care scurmă în fiecare zi cu mâinile pentru a culege cărbunele de pietre. Huila le asigură traiul zilnic, locuri de muncă nu au, familia este mare, iar sărăcia le descrie cel mai bine viaţa de zi cu zi. Câţiva oameni din Brătianu sortează în fiecare zi cărbunele de piatră, pentru a-li vinde să aibă să pună ceva pe masă.
“Este singura modalitate a noastră de a trăi, altă sursă nu avem. Locurile de muncă care au fost au fost temporare şi doar pe relaţii, doar locuri temporare. Vine iarna şi în trei luni de zile nu poţi să-ţi asiguri venitul pe întregul an. Avem familii, plătim taxe şi impozite, dar cît sîntem de amărîţi suntem cu ele la zi. Suntem mulţumiţi cît mai merg minele pentru că din amărîtul ăsta de cărbune din piatră alegem şi noi un sac, doi de cărbune să ne luăm o pîine şi aşa trăim de pe o zi pe alta. Îl vindem, orpim şi de foc şi restul îl vindem pentru că nu avem ce face şi nu avem din ce să trăim”, ne spune Viorel Râmniceanu, unul dintre sortatori.
Din mormanul de pitre sortează într-o zi un sac sau zece de cărbune, depinde. Iar de asta depinde şi venitul acestor oameni care trăiesc la limita sărăciei. Un sac de cărbune costă de la 6 la 10 lei în funcţie de persoana care vine să îl cumpere. Preţul este mic în comparaţie cu munca pe care o depun aceşti oameni de dimineaţa de când răsare soarele şi până seara când apare luna pe cer.
“Îl dăm în funcţie de cum vine şi el. Dacă este fieros îl dăm şi cu şase, şapte lei. Dacă mai facem un sac mai bun îl oprim pentru noi pentru foc ca să nu băgăm piatră. Maxim pînă în 10 lei, te mai uiţi la om cum arată, dacă îl vezi că are bani îi ceri mai mult, dacă e amărît ca noi îi iei mai puţin. Se cauta dar din păcate nu este. Dintr-o maşină sînt zile în care scoţi jumătate de sac. În cel mai bun caz doi saci, pe unul îl vinzi iar pe celălalt îl ţi pentru tine ca să ne putem descurca”, ne mai spune bărbatul.
Oamenii din zonă o duc foarte rău. Cu o lacrimă în colţul ochiului, omul ne spune că unul din băieţi a plecat de un an de zile în străinătate pentru a-şi face un rost. Tot de atunci nu l-a mai văzut.
“O ducem foarte greu aici. Nu se întîmplă nimic în Vale. Îi plîngeam pe cei de la Aninoasa dar din păcate sîntem pe urmele lor. Nu avem locuri de muncă, nu avem venituri, copii cresc mari şi pleacă în străinătate şi plîngem la porţi pentru ei. Se întîmplă lucruri care dau durere în suflet. Am un băiat care este plecat şi nu l-am văzut de un an de zile, mi se rupe inima. Mai am unul care lureaza pe minimum pe economie şi care cînd are de lucru, cînd nu are. Tot la noi acasă vine să mănînce o ciorbă şi dacă nu ne mişcăm, de furat nu fură nimeni la noi. De dimineaţă de la ora şapte stau oamenii în halda pînă se face noapte pentru o bucată de pîine. Nimeni nu vine să zică domnule hai să facem ceva cu oamenii ăştia. Suntem două case alăturate şi figuram pe strada Barbu Delavrancea, nu avem gaz, nu avem asfalt şi nu avem canalizare dar impozit plătim la fel ca şi ceilalţi. Conducerea şi primăria îşi bate joc de noi. În primul rînd cei de la Guvern aşteaptă să vină voturi şi să promită că va fi bine. Totul pînă se văd pe scaune. Cînd auzi că cine a cîştigat licitaţia pentru refacerea drumurilor, nepotul lui Păducel, şi tot aşa. Peste tot doar pile şi relaţii, în primărie nimeni nu ţine cu prostimea, doar cu ei. Toate neamurile se strîng şi taie şi spînzura şi prostii lasă-i să moară de foame”, ne mai spune Viorel Râmniceanu.
Oamenii spun că o duc mai bine acum în pragul iernii, când cererea de cărbune este mai mare. Oraşul Petrila nu este racordat la termoficare, iar mulţi se încălzesc de la sobă, astfel există şi cerere pentru aurul negru.
Monika BACIU
