S-a constituit Clubul Elevilor Liberali din Petroșani. Elevii din municipiul Petroșani care au opțiuni politice de dreapta s-au constituit în Clubul Elevilor Liberali. Asociația s-a constituit sub tutela Organizației de Tineret a Partidului Național Liberal din localitate, sub coordonarea lui Vlad Lăutaru. 40 de elevi ai liceelor din Petroșani au participat la ședința de constituire a Clubului Elevilor Liberali. Tinerii au vârste cuprinse între 16 și 18 ani.
“Am avut plăcerea să conduc conferința de constituire a Clubului Elevilor Liberali Petroșani. Am fost plăcut surprins sa găsesc un așa număr mare de tineri cu inițiativă și sunt convins că vom face echipă bună împreună. Felicitări tuturor celor implicați și bine ați venit în echipa TNL Petroșani!”, a ținut să transmită Vlad Lăutaru, președintele TNL Petroșani.
Potrivit lui Vlad Lăutaru, înscrierea în Clubul Elevilor Liberali se realizează cu acordul părinților. Tinerii sunt viitorul, iar implicarea acestora este necesară pentru modelarea unei clase politice cu viziuni noi, orientate spre dezvoltarea pe principii economice și sociale sănătoase. TNL Petroșani funcționează sub coordonarea Partidului Național Liberal, formațiune politică condusă, la nivel local, de Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Monika BACIU