.Index Actualitate

Săracii aşteaptă alimentele europene

alimCupoanele au sosit, dar nu şi alimentele. Persoanele care beneficiază de alimente europene au primit cupoanele pe baza cărora vor fi împărţite produsele, însă deocamdată nu au fost distribuite pachetele. Din acest an, Prefectura judeţului Hunedoara se ocupă de această procedură şi nu consiliul judeţean aşa cum s-a întâmplat anii trecuţi.

 

“Nu am veşti foarte bune. Ne-am fi dorit să vină alimentele, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Oamenii au început să primească acele cupoane individuale, vin şi ne întreabă de alimente, dar nu putem să le oferim. Rugămintea noastră ar fi către populaţie şi cei care le-au primit să aibă un pic de răbdare, vom face public în momentul când vor veni alimentele, să păstreze cupoanele şi în momentul în care vor avea tot, probabil va trebui să primim toate categoriile de alimente pentru că acele cupoane individuale rămân la noi”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroşani.

 

Vor fi mai puţine pachete de făină şi mălai. Dispar roşiile în bulion, mierea şi zacusca. În schimb, oamenii vor primi mult mai multe conserve de carne. Vor mai avea în pachet ulei, zahăr şi paste făinoase.

 

De anul acesta de alimente europene vor beneficia şi persoanele care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei, lucru care va duce la creşterea numărului beneficiarilor de alimente.

 

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.