Drepturile salariale ale dascălilor devin noul câmp de bătălie politică. Partidul Social Democrat (PSD) a lansat un atac dur la adresa conducerii interimare a Ministerului Muncii, solicitând imperativ ca sporul de dirigenție și sporul de doctorat să fie menținute în viitoarea Lege a salarizării unitare.
Miza este una uriașă: peste 145.000 de cadre didactice din întreaga țară beneficiază în prezent de sporul de dirigenție, iar eliminarea acestor sume ar reprezenta, în viziunea social-democraților, o palmă aplicată sistemului de învățământ.
Acuzații de culise: Proiectul, modificat „în spatele ușilor închise”
Conform reprezentanților PSD, consensul inițial atins cu toate familiile ocupaționale a fost anulat prin modificări operate netransparent. Social-democrații arată cu degetul către Executiv, susținând că textul inițial a fost deformat substanțial.
„În totală contradicție cu realitatea din școli, actualul ministru interimar al Muncii, domnul Pîslaru, a refuzat categoric ca vreunul dintre aceste sporuri legitime să fie păstrat în noua legislație. Actuala criză a fost provocată de tandemul demis Pîslaru-Bolojan, care a deformat proiectul în spatele ușilor închise”, acuză reprezentanții partidului.
La fundamentarea strategiei PSD a participat și expertul Ciprian Văcaru, unul dintre profesioniștii care au lucrat la varianta inițială a proiectului, menit să asigure echitatea pentru toți salariații din sistemul public.
Cristian Resmeriță: „Nu putem accepta ca profesorii să fie victimele unor tăieri abuzive”
Poziția partidului a fost reafirmată în termeni categorici de senatorul PSD Cristian Resmeriță, care a taxat dur intențiile de eliminare a beneficiilor financiare pentru profesori.
„Pentru Partidul Social Democrat, sistemul de educație NU este o cheltuială, ci o investiție pe termen lung în viitorul României, o investiție care trebuie finanțată corect și la timp! Vorbim despre peste 145.000 de oameni care își dedică viața formării generațiilor de mâine și care au nevoie de respect, nu de umilințe. Nu putem accepta ca profesorii să devină victimele unor tăieri abuzive dictate din birouri. Ne vom bate în Parlament pentru ca atât sporul de dirigenție, cât și cel de doctorat să rămână stipulate clar în lege. Performanța și munca suplimentară trebuie răsplătite, nu tăiate”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
PSD a avertizat că va folosi toate pârghiile legislative de care dispune în Parlament pentru a bloca forma actuală a proiectului și pentru a impune păstrarea sporurilor solicitate de cadrele didactice.
