Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva din Petroșani va fi gazda unui simpozion internațional. Vor lua parte la simpozion cadre didactice din Polonia, Portugalia, Turcia sau Albania. Unitatea de învățământ continuă să implementeze proiecte menite a deschide noi orizonturi elevilor.
“Vă invităm să participați la Simpozionul Internațional ,,Unitate în diversitate – Schimburi interculturale”, organizat de către Colegiul Național de Informatică ,,Carmen Sylva” Petroșani, în 03. Martie 2017. Vor participa elevi și profesori din străinătate: Zespół Szkół nr. 1 im. prof. Bolesława Krupińskiego Lubin, Poland, Agrupamento de Escolas Augusto Cabrita Barreiro, Portugal, Akenerji Sehit Ugur Ekiz Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi, Turkey și Shkolla e Mesme jo Publike ,,Aristoteli”, Tirane, Albania”, arată reprezentanții Colegiului Național de Informatică Carmen Sylva din Petroșani.
De-a lungul timpului, unitatea de învățământ a fost parte în mai multe proiecte cu finanțare europeană. În fiecare an, elevi și profesori ai unor unități de învățământ din țările europene vin la Petroșani în schimb de experiență.
Monika BACIU