Situaţie fără precedent în judeţul Hunedoara. Sezonul de iarnă care se apropie îi va prinde, cel mai probabil, pe locuitorii din Valea Jiului şi cei din Deva fără căldură. Este vorba de abonaţii care încă sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Problema a fost ridicată de primarul municipiului Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi şi edilul Devei Petru Mărginean la dezbaterea publică ce a avut loc la Petroşani, eveniment la care a luat parte şi Aurelian Ghimpău, preşedintele Consiliului de Administraţie al COmplexului Enegetic Hunedoara.
„Eu nu garantez, nu știu cum arată sistemul de termoficare. Eu nu pot să garantez că Mintia va funcționa, că va funcționa două săptămâni cât va primi cărbune și apoi nu va mai funcționa. Dacă vom reuși să facem rezerva de stat să avem cărbune veți primi căldură, dar pe comandă și plătită. Nu vom accepta niciun fel de întârziere, amânare. Dacă nu, vom vedea care este situația pentru că astăzi nu putem începe demersurile pentru importul de cărbune pentru că nu am banii la buget”, a spus Aurelian Ghimpău, preşedintele COnsiliului de Administraţie al CEH.
Minele din Valea Jiului nu pot să asigure cărbunele necesar pentru funcţionarea celor două termocentrale. 30.000 de oameni din Deva şi oraşele Văii Jiului, copiii din școli și bolnavii din spitale riscă să-şi petreacă iarna în frig, fără căldură şi apă caldă. Din analizele efectuate de reprezentanții S.E. Paroșeni și S.E. Deva rezultă un deficit de cărbune pentru funcționarea continuă a grupurilor energetice din cadrul S.E. Paroșeni și S.E. Deva, precum și necesitatea constituirii unei rezerve de stat pentru funcționarea grupurilor energetice, în vederea asigurării energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră în localitățile din Valea Jiului (Petroșani, Vulcan, Lupeni) și Municipiul Deva. La această dată depozitele de cărbune de la S.E. Paroșeni și S.E. Deva au stocurile zero și nu există altă posibilitate viabilă, pentru iarna 2015-2016, decât asigurarea stocurilor de cărbune necesare.
Monika BACIU