Straja reușește ce nu a reușit nicio primărie

Gunoiul din stațiunea montană se colectează selectiv

Cabanierii din stațiunea montană Straja au reușit ce nu a reușit nicio primărie din Valea Jiului, și anume să colecteze selectiv deșeurile. Ani de zile s-au luptat cabanierii cu gunoiul din stațiune, iar în urma unei decizii a cabanierilor s-a ajuns la concluzia că cel mai bun mod de a păstra stațiunea curată este de a colecta selectiv deșeurile. Aceștia au încheiat și un contract cu Pregoterm Vulcan care vine și ridică, în mod gratuit, deșeurile colectate selectiv. Se plătește o taxă pentru gunoiul menajer.

“Am încheiat contract cu Pregoterm șI fiecare cabană își colectează selective hârtia, PET-urile și sticla, iar restul gunoiului se cântărește și se plătește la Pregoterm. Acesta este un început bun. Nu ne așteptam la un asemenea rezultat, dar încet vom reuși să implementăm. Nu toți au înțeles că trebuie să colectăm selectiv, cred că doar 10% din cabanieri nu au înțeles lucrul acesta, dar încet vom rezolva problema. Oricum e un început foarte bun, nu mai avem mizerie în stațiune”, a declarat Dorin Chiriță, președintele Asociației ProStraja.

Cei care nu respectă normele de colectare a deșeurilor din Straja vor fi identificați cu ușurință. La punctul de colectare a fost amplasată și o cameră de supraveghere.

“Am făcut contractul cu cine ne-a oferit cel mai bun preț. Bine că primăria ne-a lăsat să facem lucrul acesta șI am făcut contract cu Pregoterm în condiții foarte avantajoase. Noi am pus șI camere de luat vederi, avem șI metode de verificare”, a mai spus sursa citată.

Toate investiţiile pentru acest tip de colectare au fost suportate de Asociaţia Pro Straja. Proiectul în sine de colectare şi depozitare a fost implementat la iniţiativa cabanierilor din Straja. Gunoiul se depune marţi, joi şi duminică, între orele 12.00-17.00, selectat, în saci, iar la depunere se cântăreşte doar gunoiul menajer. Spaţiul de depozitare este supravegheat video. Cine încalcă regulile este sancţionat, conform unei hotărâri de consiliu local, în baza imaginilor.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.