Terenul de sport de la Jieț a fost reabilitat și inaugurat

Terenul de sport al cabanei Jieț a fost inagurat de 1 mai. La fix două luni de când conducerea CEH a predat terenul de sport minei Livezeni, acesta a fost reabilitat și dat în folosință. Cu investiții minime, terenul a fost redat circuitului. Astfel, terenul de sport este din nou funcțional, acesta putând fi utilizat de sportivi.

“Am inaugurat terenul de fotbal de la Jieț. Am vrut astfel să redăm terenul pasionaților de fotbal, dar și să creștem veniturile societății. Închierea terenului de sport aduce bani la buget”, spune Mihael Melczer, directorul general al CEH.

Cabana și terenul de sport de la Jieț, aflate în proprietatea Complexului Energetic Hunedoara au fost transferate la mina Livezeni, de la PrestServ. Terenul de sport s-a aflat într-o stare avansată de degradare, după inundațiile din vara anului 2015.

Afaceri dubioase

Terenul de fotbal a fost închiriat unei societăți de către Consiliul de Administrație al CEH, în urmă cu câțiva ani, contra sumei de 1138 de lei/lună. Asta în condițiile în care numai pe o zi, în urma închierii terenului Complexul Energetic Hunedoara putea obține peste 1000 de lei. Zilele viitoare vom relata, pe larg, modul în care s-a desfășurat tranzacția.

 

Monika BACIU

2 Comments

  1. Veniturile de 1000 lei / zi se vor realiza din incasarile de la cei 2 mineri care isi dadea pase dintr-o poarta in alta ?

  2. Haideti doamna Baciu cu continuarea sau numa improscam cu noroi si apoi bagam capul in nisip ca strutul ????

Leave a Reply

Your email address will not be published.