.Index Actualitate Administratie

Troița Unirii și monument dedicat eroilor, la Petrila

Troița Unirii și monument dedicat eroilor, la Petrila. Două monumente ar urma să fie realizate pe raza orașului Petrila. Consilierii locali urmează să analizeze propunerile privind realizarea a două statui pe raza localității. Una din statui va fi dedicată Unirii de la 1918, iar cealaltă va fi în memoria eroilor care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial. Ambele monumente vor fi realizate cu bani de la bugetul de stat.

Troița Unirii cu bani de la Ministerul Culturii

Ministerul Culturii și Identității Naționale a adus la cunoștința autorităților locale de la Petrila faptul că proiectele pentru aniversarea Centenarului României și a Primului Război Mondial care vor obține finanțare sunt “Basarabia tărâm de istorie și legendă” și “Troița Unirii”. 50.000 de lei este suma alocată pentru acest proiect.

“Prin aceeașI adresă (…) suntem informațI că, monumentele de for public, respective monumental “Troița Unirii” va primi finanțare numai după obținerea avizului de la Comisia Națională a Monumentelor de For Public. Pentru considerentele expuse mai sus, consider oportună demararea procedurilor în vederea obținerii avizului menționat mai sus, acesta fiind necesar obținerii finanțării realizării monumentului “Troița Unirii””, arată Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Troița Unirii ar putea fi amplasată la intrarea în orașul Petrila, pe strada Republicii, în zona blocului 2A.

Alt monument tot cu bani de la bugetul de stat

Un alt monument ar putea fi realizat pe raza localității, în vederea cinstirii memoriei eroilor care au căzut pe câmpurile de luptă din timpul Primului Război Mondial.

“Prin HCL nr. 121/2018 privind aprobarea realizării monumentului “Eroii care au căzut la datorie în Primul Război Mondial”, Consiliul Local al orașului Petrila a aprobat realizarea monumentului. Potrivit adresei (…) Ministerului Culturii și Identități Naționale, monumentele de for public, respectiv monumentul “Eroii care au căzut la datorie în Primul Război Mondial”, va primi finanțare numai după obținerea avizului de la Comisia Națională a Monumentelor de For Public. Având în vedere cele menționate mai sus, consider oportună demararea procedurilor în vederea obținerii avizului menționat mai sus, acesta fiind necesar obținerii finanțării realizării monumentului“Eroii care au căzut la datorie în Primul Război Mondial””, arată primarul orașului Petrila.

40.000 de lei este valoarea realizării acestui monument dedicat eroilor care și-au sacrificat viața pe câmpul de luptă.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.