Vulcanul ar putea “deconta” o amendă uriașă pentru groapa de gunoi

Închiderea gropilor de gunoi neconforme este responsabilitatea autorităților locale. Asta susțin reprezentanții Ministerului Mediului. Una din gropile de gunoi neconforme se află în municipiul Vulcan. Aceasta nu a fost închisă și ecologizată din cauza situției în care se află terenul pe care sunt depozitate deșeurile.

“Toate obligațiile privind funcționarea/închiderea depozitelor de deșeuri municipale, revin autoritățile administrației publice locale conform legislației în vigoare iar în cazul unei condamnări acestea au resposanbilitatea atât a conformării cu prevederile legale cât șI suportarea sancțiunilor pecuniare”, arată oficialii Ministerului Mediului.

Comisia Europeană a dat în judecată România pentru gropile de gunoi neconforme. Statul român nu știe care sunt gropile de gunoi neconforme.

“În momentul în care autoritățile române vor primi poziția oficială a Curții Europene de Justiție, aceasta se va face cunoscută, împreună cu lista depozitelor neconforme pentru care România este trimisă în judecată. De asemenea, Comisia Europeană în data de 15 februarie 2017, a adoptat decizia de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru Cauza 2012/2007 – acțiune în constatarea neîndeplinirii având ca obiect aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor art. 14 Lit. b coroborat cu art. 13 din Directiva 1999/31 CE privind depozitele de deșeuri, conține un număr de 109 depozite neconforme de deșeuri municipale și industriale, mare parte din acestea au fost închise”, mai arată reprezentanții Ministerului Mediului.

În urmă cu două săptămâni, oficialii CJH vorbeau de profilarea gropii de gunoi de la Vulcan, adică transportarea deșeurilor din Valea Jiului la Vulcan. Aceeași oficiali au revenit asupra deciziei, care s-a constatat a fi una nelegală.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.