Ziua Femeii în administrațiile din Valea Jiului

15.000 lei – Vulcan, 48.000 lei – Petrila, celelalte localități- nimic

48.000 de lei este suma alocată de Consiliul Local Petrila pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Femeii. Toate doamnele și domnișoarele din administrația locală, celelalte servicii ale Primăriei, dar și de la unitățile de învățământ vor fi invitate la un spectacol dedicat lor.

“Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care își dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire. În semn de recunoștință pentru angajatele noastre și cadrele didactice ale instituțiilor școlare de pe raza orașului Petrila propun organizarea unui program dedicat zilei de 8 Martie: deschiderea oficială a zilei de 8 martie, cuvântul primarului Jurca Vasile, oferirea de mărțișoare și flori, program artistic-muzică populară, masă festivă”, arată proiectul de hotărâre.

Potrivit proiectului inițiat de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, circa 370 de doamne și domnișoare ar urma să participe la activitățile dedicate zilei de 8 martie.

Aninoasa, doar cu flori

Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa spune că deocamdată nu are în vedere organizarea vreunei petreceri. Mai mult, acesta subliniază că nici legea nu prea permite organizarea unor astfel de evenimente.

“Încă nu am discutat despre astfel de lucruri. Nu prea există cadru legal pentru organizarea unor petreceri, dar nici pentru acordarea de prime. În trecut am pus la dispoziție sala șI muzica, iar doamnele care au participat și-au plătit meniul, iar noi le-am oferit câte o floare din banii noștri, nu ai primăriei”, a declarat Nicolae Dunca, primarul orașului Aniniasa.

La Uricani se așteaptă bugetul

Edilii de la Uricani spun că nu au în plan organizarea de evenimente festive dedicate Zilei Femeii.

“La ora la care vorbim nu organizăm niciun fel de acțiune, nu dăm nicio primă. Până nu vedem bugetul nu facem nimic”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Vulcan, mese festive

La Vulcan se va organiza o masă festivă, la fel ca în fiecare an. La începutul anului a fost aprobat calendarul acțiunilor culturale pentru acest an, iar acesta prevede șI organizarea unor asfel de evenimente.

“Organizăm masă pentru doamne”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Potrivit calendarului de acțiuni culturale, municipalitatea de la Vulcan a alocat suma de 15.000 de lei pentru ZIUA FEMEII, acţiune culturală şi divertisment dedicată femeilor din administrația publică locală Vulcan.

La Petroșani de patru ani nu se mai organizează nicio astfel de acțiune de către municipalitate, iar la Lupeni, primarul interimar nu a putut fi contactat pentru a oferi informații.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.