.Index Actualitate

Au învățat cum să traverseze corect strada

Câțiva copii din municipiul Petroșani au înățat cum trebuie să traverseze corect strada. Poliția Rutieră a organizat o campanie la nivel național, iar la Petroșani părinții i-au adus pe copii să discute cu oamenii legii.

“Le-am spus cum trebuie să traverseze corect strada atunci când trecerea de pietoni este semnalizată prin indicatoare rutiere sau semafoare. Totodată le-am explicat ce trebuie să facă atunci când vor să treacă strada într-o intersecție nesemnalizată. Ne bucurăm că părinții i-au adus pe copii la această acțiune”, a declarat   inspectorul principal Raul Ciurcã, Biroul Rutier Petrosani.

Copiii, atenți la explicațiile agenților rutieri au făcut și o demonstrație.

“Ne-a spus nenea polițistul cum să trecem strada corect, pe trecerea de pietoni. Mi-a plăcut”, ne spune un băiețel.

Apoi, cei mici au avut posibilitatea de a vedea cum arată o mașină de poliție.

“Mașina de poliție mi-a plăcut cel mai mult. Ne-au lăsat să și claxonăm”, ne mai spune băiețelul.

Fascinați de ce au văzut, copiii au spus că atunci când vor fi mari, vor să devină polițiști.

“Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 și 10 ani, din mai multe  localități ale județului Hunedoara (Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Brad, Lupeni și Hațeg) au participat la o lecție interactivă de circulație rutieră, susținută de polițiști. Acțiunea, denumită generic „VERDE LA EDUCAȚIE PENTRU CIRCULAȚIE!” a avut loc în parcările magazinelor Lidl și a fost susținută de polițiști rutieri și polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Prima parte a lecției de educație rutieră a fost reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici au  aflat toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic. Cea de-a doua parte a cuprins o sesiune interactivă, unde copiii au fost invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural”, arată cei de la IPJ Hunedoara.

La final, toți participanții au fost răsplătiți cu premii.

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.