.Index Actualitate Administratie

Blocurile sociale de la Vulcan, prioritate pentru edili

Darea în folosință a blocurilor sociale de la Vulcan reprezintă una din prioritățile edililor. Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, a cerut sprijin guvernamental pentru proiectele pe care vrea să le implementeze.

“Vorbim despre necesitatea absorbției de fonduri europene și a altor fonduri, iar Vulcanul are multe proiecte de realizat în aceste condiții. Personal am abordat la această întâlnire tema finalizării locuințelor sociale de la fosta unitate militară și transformarea școlii nr.7, în grădiniță și creșă.  Realizarea unei creșe în Vulcan este de mare importanță pentru foarte multe familii din Vulcan dar și din Lupeni, conform numărului mare de solicitări pe care le primim la Primărie în ultima vreme”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Acesta a participat la întâlnirea cu vicepremierul Sevil Shhaideh, căruia i-a expus problemele cu care localitatea se confruntă. Anul trecut, municipalitatea de la Vulcan a primit sume importante de bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru realizarea blocurilor de locuințe sociale. Darea lor în folosință depinde de realizarea branșamentelor la serviciile de utilitate publică.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.