.Index Actualitate Administratie

De la defavorizaţi, la speciali Valea Jiului, zonă specială pentru atragerea banilor europeni?

vjDe la defavorizată, la specială. Cam acesta este parcursul Văii Jiului în accesarea fondurilor europene. Dacă în urmă cu câţiva ani această zonă a fost declarată defavorizată, acum reprezentanţii ministerului Fondurilor Europene vor să obţină statutul de zonă specială astfel încât banii europeni să fie absorbiţi mai uşor.

 

“Zona specială sub rezerva analizării tehnice a acestui considerent ar însemna practic definirea nevoilor de finanţare pe problematica socială şi de invetsiţii care există în această zonă, pasul următor este constituirea acestei structuri, fie că vorbim de A.D.I. dar practic acest judeţ are şi exemple pozitive. Acolo unde primarii s-au alăturat într-o structură comună se pot obţine rezultate pozitive. Sub acest mecanism încercăm să gândim această structură specială de finanţare pentru Valea Jiului. Este o structură tehnică rezultată în urma discuţiilor tehnice. O analizăm şi mi-am asumat în maximum trei săptămâni venim cu o soluţie să vedem dacă putem realiza această structură dedicată de finanţare pentru zona Văii Jiului”,  a declarat Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene.

 

În acest context, Valea Jiului ar trebui să formeze un tot unitar şi se revine la ideea formării unei conurbaţii sau a unui A.D.I, care de altfel există de ceva timp.

 

“Este important să vorbeşti cu un singur factor de decizie, fie că este consiliul Judeţean, fie că este o altă entitate, este un scenariu în absorbiţia fondurilor europene din 2007-2013 am observat că acolo unde este un singur decident, dar care ţine cont de părerea celorlaţi se pot obţine aceste rezultate pozitive. Ar fi uşor să adaptăm acest A.D.I. Dezvoltare”,   a mai subliniat ministrul.

 

Această zonă specială ar urma să fie realizată pentru crearea de locuri de muncă la nivelul Văii Jiului.

 

“Sunt UAT-uri sărace care nu au bani pentru cofinanţare sau pentru a scrie proiecte. Încercăm să găsim soluţii pentru Valea Jiului cu destinaţie specială pentru crearea de locuri de muncă şi să o denumim zonă specială. Investiţiile aici sunt foarte necesare”, a subliniat prefectul judeţului Hunedora, Sorin VAsilescu.

 

Ideea de conurbaţia Valea Jiului a fost luată în calcul şi de edilii locali. Valea Jiului a fost timp de 10 ani considerată zonă defavorizată. Acest lucru nu a adus nimic bun zonei, ba din contră a fost o pată neagră. Acum, Guvernul ar trebui să reglementeze anumite puncte în ceea ce priveşte facilităţile acordate de primării investitorilor.

“A avut acest statut in conditiile in care atunci mineritul inca mergea bine si erau mult mai multe locuri de munca si veniturile pentru primarie erau mai mari dar atunci au existat niste facilitati dar acestea au fost stabilite prin hotarare de Guvern si cred ca si acum tot asa ar trebui sa se procedeze. Tot Guvernul sa vina si sa acorde niste facilitati sau sa modifice legislatia in asa fel incat in a da competente materiale consiliilor locale in a acorda anumite facilitati pentru ca evident consiliile locale neavand in legea 215 in atributii posibilitatea de a institui sau de a inventa facilitati, nu va putea face acest lucru pentru ca va veni Curtea de Conturi. Mai nou astfel de proiecte de hotarari prin legea 77/2014 trebuiesc avizate de Consiliul Concurentei care nu le va aviza. Daca Guvernului ii este greu sa dea facilitati fiind supervizat de institutiile europene consiliilor locale le este aproape imposibil sa le faca”,  a spus în urmă cu ceva timp Adrian Negoe, secretarul Primăriei Petroşani.

Autorităţile au realizat că statutul de zonă defavorizată de care au beneficiat 10 ani nu le-a adus nimic bun şi s-au apucat să conceapă programe de atragere a celor care au puterea financiară să investească, fie că vorbim despre turism sau chiar despre minerit.

Fără investitori reali, Valea Jiului este condamnată la sărăcie. Mineritul este o activitate care se restructurează an de an şi unde subvenţiile guvernamentale merg către închiderea capacităţilor de producţie şi nicidecum spre menţinerea lor. În ceasul al treisprezecelea, edilii au realizat că, dacă nu se ajută singuri, nu îi ajută nimeni şi s-au pus pe conceput planuri de atragere a fondurilor europene sau a oamenilor potenţi financiar, pentru care se pregătesc terenuri numai bune pentru dezvoltarea unor afaceri. Asta după ce autorităţile au înţeles că statutul de zonă defavorizată nu a adus nimic bun.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.