.Index Turism

Israeilienii includ Peştera Bolii în circuite turistice  

pestera1

Agenţiile de turism din lume vor să includă în circuite şi Peştera Bolii. Ambasadorul Văii Jiului poate fi promovat de către maghiarii din Ungaria sau de israeilieni care vor să includă acest monument al naturii în circuitele lor turistice. Problema este că peştera mai are nevoie de investiţii, iar pentru a fi aduse îmbunătăţiri, administratorii acesteia ne spun că există două asocieri valabile în acest moment.

 “Sunt perspective de dezvoltare. De o lună jumătate am încheiat un contract de parteneriat cu Consiliul Judeţean, unul cu Primăria Petroşani şi în ambele contracte de parteneriat figurează peştera Bolii. Şi-a dat seama şi domnul preşedinte Moloţ şi Balint că pentru Hunedoara, peştera Bolii reprezintă o treabă deosebită. Toţi cei care vin din Oltenia, de pe Transalpina încep în ultimul timp să vină să viziteze peştera, este şi un fel de centru de informare pentru că noi pe lângă să prezentăm peştera spunem şi ce se poate vizita în Valea Jiului, în judeţul Hunedoara”,  a declarat Imre Szuhanek, preşedintele Asociaţiei PetroAqua.
Turiştii străini vor concerte în peşteră, iar acest lucru nu este posibil oricând. În ceea ce privește traducerea informațiilor către turiștii străini, responsabilii Peșterii recunosc că există o problemă în acest sens, însă mare lucru nu se poate face fără finanțare.

pestera5

“Am avut circa 6-7 angenţii de turism care au venit din Israel, din Ungaria care şi-au anunţat intenţia de a include în circuitul lor să viziteze Peştera Bolii. Mai sunt probleme la infrastructură pentru că atât cei din Israel precum şi doi din agenţii de turism din Ungaria doresc să aducă grupuri de vizitatori, dar să fie inclus şi un mic program de muzică folk, de muzică instrumentală. Acest lucru deocamdată îl organizează ei, noi trebuie să punem scena, să punem lumini, să punem sonorizare. Eu cred că este un lucru bun. Noi am depus două proiecte unul la Petroşani şi unul la Consiliul Judeţean, unul se referă la definitivarea instalaţiei electrice pentru că este o improvizaţie, nu există lumini de evacuare, iar la Petroşani este vorba de sonorizare, să punem pune în momentul în care vine un grup de turişti să punem istoria peşterii pe un fond muzical, să fie la un nivel acceptabil prezentarea peşterii”, a mai spus sursa citată. Aceste investiţii vor fi realizate cel mai probabil anul viitor. Sunt voluntari care încearcă să arate lumii întregi cât de frumoasă este Valea Jiului și care este potențialul acesteia. Implicare există însă și din partea autorităților locale și județene.

Monika BACIU


Produse evoMAG.ro
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.