Municipiul Vulcan se pregăteşte de sărbătoare

vulcMoş Crăciun este aşteptat şi la Vulcan. Autorităţile locale de la Vulcan se pregătesc să aprindă luminile de sărbătoare. Aceştia îl vor întâmpina pe Moş Crăciun aşa cum se cuvine. Bulevardul Mihai Viteayu din Vulcan va fi Închis pe perioada sărbătorilor de iarnă.

 

“Ne apropiem cu pași foarte repezi de sărbătorile de iarnă. Pregătirile pe care administrația locală le face pentru ca în comunitatea noastră Crăciunul și Anul Nou să fie adevărate momente de sărbătoare, sunt în grafic. Începând de joi 11 decembrie vom închide Bulevardul Mihai Viteazul, care va deveni locul cel mai important din Vulcan, pe toată perioada sărbătorilor. Toate efectele specifice Crăciunului cu care v-am obișnuit până acum, se vor concentra pe Bulevard”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

 

Vineri Moş Crăciun va veni la copiii din municipiul Vulcan.

 

“Veți avea posibilitatea să vă plimbați pe bulevard, să ascultați colinde, să admirați efectele luminoase care vor fi mult mai multe anul acesta… să alegeți daruri pentru cei dragi. Vineri 12 decembrie, începând cu ora 15,30, îl vom aștepta împreună pe Moș Crăciun, tot aici pe Bulevard, în zona Primăriei. Moșul va veni ca în fiecare an, la copiii cuminți ai Vulcanului, cărora le va aduce dulciuri. Vă invit așadar dragi Vulcăneni să fim împreună în aceste zile frumoase din an”, a mai spus sursa citată.

 

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.