.Index Actualitate Turism

Serbările zăpezii, în Parâng

IMAG0226Serbările zăpezii au ajuns la ediţia cu numărul 12. staţiunea montană Parâng va găzdui la finalul acestei săptămâni o nouă ediţie a serbărilor zăpezii. Consiliul Local şi Primăria Petroşani sunt organizatorii acestui eveniment în colaborare cu Asociaţia ProParâng.

“Weekend-ul care vine va avea loc in Parang editia a XII-a a Serbarilor Zapezii. Asa cum s-a intamplat si in anii anteriori primaria municipiului Petrosani este coorganizator al acestei sarbatori si a asigurat o cofinantare de 1100 de lei”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.

Ziua de sâmbătă va fi dedicată copiilor care vor putea participa la diferite activităţi de iarnă.

 

“Sâmbătă începând cu ora 11 pe pârtia Slima vom duce copiii până în 18 ani. Vor participa la concursuri de sanie, snowboard, dar şi altele”, a declarat Cazimir Radvanski, preşedintele Asociaţiei ProParâng.

Duminică va avea loc singura competiţie de schi alpin din Parâng.

“Ziua de duminică este rezervată celor de la Şcoala Sportivă din Petroşani care organizează singura competiţie de schi alpin. Aceasta va fi la ANEFS”, a mai declarat Radvanski.

Serbările zăpezii din Parâng se află la ediţia cu numărul 12, iar cupa de schi alpin la ediţia cu numărul 3.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.