.Index Actualitate

Umilinţă. Peste 30 de ore de aşteptare pentru un paşaport

Locuitorii din Valea Jiului care vor să îşi facă un paşaport stau în faţa Primăriei Petroşani zeci de ore. Mai exact, peste 30 de ore stau în faţa clădirii cei care au nevoie de acest act pentru a putea călători. Scările le devin pat, masă şi casă. Încă de miercuri dimineaţa de la ora 7 în faţa Primăriei Petroşani erau 5 persoane care aşteptau până joi, când vin cei de la Serviciul de Paşapoarte de la Deva.

“De azi (miercuri-n.r.) dimineaţă de la 7 am venit. Stăm şi aşteptăm până mâine, ce putem să facem altceva. Am făcut deja şi liste că mai sunt şi alţii care au venit. Noi suntem de la Uricani”, ne spun două tinere care aşteptau ziua de joi pentru a-şi face paşaportul.

Alte două tinere erau venite de la Lupeni şi se aflau în aceeaşi situaţie.

“Vrem să plecăm în Anglia şi mai bine ne facem paşaport, acum că sunt acele probleme şi la ei. Noi am venit de la ora 8 şi deja erau oameni aici”,  ne spun tinerele din Lupeni.

Cei de la Prefectura Hunedoara le recomandă locuitorilor din Valea Jiului să se deplaseze la Deva sau Târgu Jiu pentru a-şi face paşaportul.

“Să vină la Deva de săptămâna viitoare să îşi facă paşaportul pentru că aici începe să se elibereze. Cei care lucrează în străinătate au început să plece, astfel că se mai eliberează aici. Cei care vor să îşi facă paşapoarte se pot duce şi la Târgu Jiu şi cei de acolo sunt deschişi să îi ajute”, a declarat Fabius Kiszely, subprefectul judeţului Hunedoara.

Mai mult decât atât, cei de la prefectură subliniază că punctul de lucru de la Petroşani a fost înfiinţat pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate.

“Când am luat decizia de a înfiinţa centrul de la Petroşani am vrut să facilităm accesul persoanelor defavorizate, şi nu pentru sezonieri. Am creat acel centru într-o perioadă de acalmie, însă noi nu avem posibilitatea de a verifica cine se află într-o situaţie defavorizată”, a mai subliniat sursa citată.

Situaţia de la Petroşani pare a nu avea rezolvare. Oamenii sunt îndrumaţi fie la Deva, fie la Târgu Jiu.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.