.Index Turism

8 milioane pentru Straja

IMG_20141112_152308Administraţia locală de la Lupeni primeşte peste 8 milioane de lei pentru Straja. Anunţul a fost făcut la Petroşani de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu. Banii vor fi folosiţi pentru plata unor datorii pe care Autoritatea Naţională pentru Turism le are către consiliul local.

 

“Partea de dedicare către dezvoltarea turismului în această zonă o consider extrem de importantă. O văd ca şi o soluţie pentru relocarea forţelor de muncă care s-au discponibilizat din domeniul minier către o posibilă dezvoltare pe sectorul turistic. Implicarea pe care am avut-o în ultima perioadă de a găsi şi identificarea de surse de a finaliza proiectele începute de ministrtul Dezvoltării Regionale şi Turismului. După o perioadă de doi ani de zile în care nu au mai fost alocate fonbduri pentru aceste proiecte s-au găsit resurse şi în următoarele două săptămâni vor fi alocate sumele de 8.320.000 de lei către Consilşiul Local Lupeni, o primă sumă în ceea ce priveşte totalul de 52 de milioane de lei datorii pe care Autoritatea (ANT) le înregistrează către Consiliul Local, este o intenţie nu neaparat a autorităţii cât a întregii guvernări de a continua proiectele de investiţii în ceea ce a însemnat proiectul schi în România ”, a declarat, la Petroşani, Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Teoretic, staţiunea montană Straja ar trebui să fie legată prin instalaţii pe cablu cu PAsul Vâlcan.

 

“Noi facem eforturi să deblocăm situaţia din punct de vedere financiar, în proporţie de 100%. Este un prim pas pe care l-am făcut, avem promisiuni că şi în decembrie va mai exista o tranşă de bani care va fi relocată şi să vedem, dar sperăm ca până la sfârşitul anului viitor lucrurile să reintre în normal”, a mai subliniat sursa citată.straja

Deputatul Cristian Resmeriţă susţine că aceste proiecte de dezvoltare a domeniilor schiabile trebuie să continue.

“Proiectele în turism trebuie să continue, fiecare dată am spus că pe lângă activitatea minieră de care suntem legaţi că vbrem că nu vrem trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca aceasta să meargă mai departe şi să se dezvolte. Singura alternativă viabilă pe care noi cei din VAlea Jiului o vedem la minerit este turismul. Investiţiile în turism şi în domeniile schiabile vor continua, Dumnezeu ne-a ajutat să deblocăm aceste lucruri”, a declarat deputatul PSD, Cristian Resmeriţă.

Monika BACIU

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Your email address will not be published.