Banca Mondială nu poate avea implicaţii directe în sfera de activitate a Complexului Energetic Hunedoara. Aceasta poate sprijini anumite proiecte ale comunităţilor locale.
“Am participat la intalnirea de la sediul CEH. Cei de la Banca Mondiala nu pot sustine decat anumite proiecte in zona. Nu pot sa aiba implicatie directa in activitatea noastra in acest moment insa lucrul cel mai bun este ca au reusit inca odata sa trezeasca la realitate si mintile care inca mai cred ca la nivel european si mondial lucrurile mai pot fi pasate la infinit astfel ca noi cei care am participat acolo am auzit inca odata faptul ca trebuiesc aplicate masuri dar si un sprijin guvernamental la fel de serios daca se mai doreste energie electrica pe baza de huila pentru ca orice am face noi in CCM si oricat am reduce salariile celor care lucreza in cadrul CEH, acesta nu poate fi salvat in actualele conditii”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
Reprezentanţii Băncii Modiale s-au aflat la Petroşani în urmă cu o săptămână. Vizita a fost una neoficială, iar cei de la Banca Mondială urmează să trasmită un raport Guvernului României în ceea ce priveşte activitatea minieră din Valea Jiului.
Monika BACIU