Trei localităţi din Valea Jiului într-un proiect al Naţiunilor Unite. Mai multe clădiri din Petrila, Petroşani şi Vulcan vor fi reabilitate printr-un proiect finanţat de Naţiunile Unite. Municipiului Vulcan i-a revenit suma de 47.000 de lei.
“Aprobă cele 47.000 lei acordate de Națiunile Unite în cadrul programului UNDP, în care sunt sprijinite 6 localități: Vulcan, Petrila, Petroșani, Călan, Craiova și Calafat. Cele 47.000 lei vor fi utilizate pentru izolarea termică a 7 obiective din Vulcan Cantina Socială, cele 4 grădinițe, Centrul Șansa și Sala de Sport”, spun reprezentanţii administraţiei locale de la Vulcan.
Prin intermediul programelor şi fondurilor Naţiunilor Unite, România beneficiază de un volum important de asistenţă tehnică şi financiară în sectoare de interes pentru ţară: protecţia mediului, demografie, drepturile omului, sănătate, agricultură, industrie, consolidarea instituţiilor democratice, etc. Valoarea acestor proiecte este substanţial mai mare decât obligaţiile financiare pe care România le are faţă de instituţiile din Sistemul ONU. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi-a deschis biroul din România în 1971. În primii ani de activitate, PNUD a oferit asistenţă tehnică, a organizat programe de pregătire în străinătate pentru experţii români sau a achiziţionat echipament occidental. După 1989, PNUD şi-a putut asuma un rol mult mai dinamic şi a devenit un partener real al Guvernului României în noile sale programe de dezvoltare. Programul Naţional de Cooperare din perioada 2005-2009 s-a concentrat pe trei arii de acţiune: guvernare democratică şi dezvoltare descentralizată; dezvoltare economică şi socială; crearea unui mediu propice susţinerii dezvoltării durabile.
Monika BACIU