Complexul Energetic Hunedoara ar putea ajunge pe mâna unui lichidator de numele căruia se leagă o serie de scandaluri, dar și o condamnare a unui judecător la 22 de ani de închisoare. Cu o zi înainte de judecarea insolvenței Complexului Energetic Hunedoara deja roiesc lichidatorii prin Valea Jiului. Instanța nici nu a declarat încă insolvența Complexului Energetic Hunedoara, că un lichidator judiciar încearcă să obțină administrarea judiciară a societății energetice.
EXPERT INSOLVENȚĂ vrea administrarea judiciară a Complexului Energetic Hunedoara. Doi dintre creditorii CEH care cer insolvența au propus ca administrator judiciar Expert Insolvență SPRL, firmă reprezentată de controversatul Emil Gros. Mai exact, Armour Security și Lanț Minier l-au propus ca administrator judiciar pe Emil Gros, reprezentatul Expert Insolvență SPRL.
Acuzații grave
Un judecător al Tribunalului București a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru faptul că a primit șpagă pentru a atribui preferențial dosarele de insolvență. 7000 de euro a primit șpagă judecătorul, acesta fiind condamnat, la instanța de fond, în dosarul afaceristului Grigore Dan Adamescu – de la Astra Asigurari, pentru o infractiune de abuz in serviciu si sapte de luare de mita in bani si bunuri. În cadrul rechizitorului apare şi expertul în insolvenţă Emil Gros, care s-a ocupat de insolvenţa SC PARKING MĂRĂŞTI din Cluj Napoca.
”La data de 26.06.2013, practicianul în insolvenţă Borz Monica Angela i-a solicitat judecătorului Mircea Moldovan ca dosarul privind SC Piaţa de Gros SA având ca obiect procedura insolvenţei, să fie atribuit practicianului în insolvenţă Gros Emil Ionel din cadrul Expert Insolvenţă SPRL. Pe cale de consecinţă, la data 30.06.2013, Borz Monica Angela i-a comunicat lui Gros Emil Ionel că a reuşit să îl determine pe judecătorul sindic Moldovan Mircea să-i atribuie acestuia şi dosarul cu SC Andami Comp SRL. La data de 01.07.2013, Borza Monica Angela i-a relatat lui Moldovan Mircea că va trimite ofertele pentru numirea lui Gros Emil Ionel în calitate de lichidator, prin intermediul şoferului Bălan Dumitru, în ziua de 03.07.2013, judecătorul confirmându-i susnumitului că a acţionat conform înţelegerii. (…) În aceeaşi zi (04.07.2013), judecătorul sindic Moldovan Mircea i-a relatat numitei Borza Monica Angela că Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată cu privire la posibile ilegalităţi comise de magistrat în cele două dosare repartizate lui Gros Emil Ionel şi că, datorită acestui lucru, va fi nevoit să facă îndreptare de eroare materială. Totodată, judecătorul i-a comunicat numite Borza Monica Angela că sumele pe care aceasta le-a pretins numitului Gros Emil Ionel să-i fie remise în valută (”verzi”), aceasta confirmându-i că îi va remite ”3 verzi””, arată rechizitoriul dosarului, Carrefour.
Procurorii DNA au arătat la acel moment, că EXPERT INSOLVENȚĂ, reprezentat de Emil Gros, nu avea depusă ofertă pentru a prelua administrarea judiciară.
”Conversaţia celor doi (Borza Monica şi judecătorul sindic Moldovan Mircea, n.red.) relevă faptul că în momentul numirii Expert Insolvenţă SPRL nu avea depusă ofertă de preluare a poziţiei de administrator judiciar, pentru că dacă lucrurile ar fi stat aşa, judecătorul nu ar fi avut nevoie să afle unde este sediul societăţii şi nici nu ar fi fost necesar să se ferească de grefieră, căreia nu putea să-i spună să caute pe portal datele necesare pentru întocmirea notificării, deoarece ar fi trebuit să le aibă la dosar. De altfel, inculpata Borza Monica s-a exprimat vorbind cu Gros Emil Ionel, că oricum ”nu mai contează”, acest aspect fiind relevant, în contextul în care lucrurile erau deja aranjate cu judecătorul Moldovan Mircea. Împrejurarea că oferta Expert Insolvenţă SPRL nu exista în momentul desemnării în calitate de administrator judiciar în dosar este dovedită de faptul că reprezentantul acestei societăţi a apelat, prin intermediul e-mail-ului, prima ofertă, înregistrată la Registratura Secţiei a VII-a Civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti”, arată procurorii.
Ziua decisivă
Ziua de mâine ar putea fi decisivă pentru Complexul Energetic Hunedoara. Pe rolul Tribunalului Hunedoara se judecă noul termen al insolvenței. Lanț Minier și Armour Security sunt doi dintre creditorii care au cerut instanței declararea insolvenței Complexului Energetic Hunedoara. Cei doi creditori au propus ca administrator judiciar Expert Insolvență SPRL. Complexul Energetic Hunedoara a propus ca administrator judiciar să fie ZRP (Zamfirescu Racoti & Partners).
Presa națională a arătat de-a lungul vremii care au fost legăturile lui Emil Gros cu grupările infracționale:
http://gazetadecluj.ro/nimeni-nu-se-atinge-de-satelitii-lui-cionca/
Monika BACIU