Joaca de-a insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara poate deveni catastrofală. Situaţia societăţii energetice îi îngrijorează pe cei implicaţi. Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu a spus că la Complexul Energetic Hunedoara au fost sterse datorii de peste 1 miliard de euro intr-o prima faza. Apoi s-au mai şters alte sute de milioane de lei, însă chiar şi aşa societatea reprezintă o „gaura neagra” in sistemul energetic.
“Trebuie să vedem cum vor reuși să gestionă situația CEH, să închidem o gaură neagră în care nu se mai pot arunca banii contribuabililor. Este important să reușim să salvăm o parte din această companie”, a afirmat Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Şi fostul administrator judiciar al CE Hunedoara a atras atenţia asupra decapitalizării societăţii.
„Decapitalizarea Complexului Energetic Hunedoara si intrarea in insolventa au fost planificate inca de la infiintarea sa, din moment ce, an de an, au fost aprobate bugete de venituri si cheltuieli care au prevazut pierderi„, se arata in raportul fostului administratori judiciar al CEH.
Ieşirea din insolvenţă a CEH nu este văzută cu ochi buni de Ministerul Energiei care susţine totuşi că “Planul pus în practică în ultimele luni privind măsurile de eficientizare a CEH continuă să fie viabil, iar Ministerul Energiei va identifica soluțiile necesare pentru protejarea companiei de pericolului falimentului”.
Monika BACIU