Pentru următoarea ediție a campaniei „Premianții fără premii” vă propunem să ne întâlnim cu doi oameni de toată isprava. Sunt doi pompieri, Marius și Răzvan Mihonesc, doi frați care au reușit să fie declarați pompierii anului 2016. Aflați în timpul liber, în excursie în județul Caraș-Severin, cei doi hunedoreni au fost martorii unui accident rutier în urma căruia două persoane au rămas încarcerate. Cu mâinile goale i-au salvat pe cei doi. Meritul este cu atât mai mare, dacă ne gândim la faptul că o persoană se afla în stop cardiorespirator. La sosirea echipajelor medicale de prim-ajutor victimele se aflau în afara oricărui pericol, grație manevrelor de resuscitare și a intervenției acestora
Premierile anului 2016 în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara au stat sub semnul solidarităţii, iar trofeul Pompierul anului 2016 nu putea face excepţie de la această regulă. Această distincţie s-a împărţit frăţeşte între doi fraţi, Marius şi Răzvan Mihonesc care sunt şi camarazi de arme în cadrul Detaşamentului de pompieri Hunedoara. Cei doi fraţi pompieri au reuşit salvarea, cu mâinile goale, a doi bărbaţi care au fost victimele unui grav accident de circulaţie pe DN 58A, în judeţul Caraş – Severin, în cursul lunii iulie. Fraţii Mihonesc se aflau în timpul liber când au fost martorii accidentului rutier, în care a fost implicat un autoturism izbit violent de peretele unei case, în urma căruia 2 victime au fost grav rănite. Cei doi subofiţeri au reuşit extragerea de urgenţă din maşină a celor 2 răniţi, dintre care unul se afla în stop cardiorespirator. Celălalt bărbat, încarcerat, aflat la volan, pe lângă multiple traumatisme, avea picioarele fracturate şi prinse sub blocul pedalier. Prin aplicarea, aproximativ o jumătate de oră, a compresiilor toracice fraţii Mihonesc au menţinut în viaţă victima, care sângera abundent, până la sosirea echipajului SAJ. Fraţii Mihonesc îşi amintesc că au repornit de 5 sau 6 ori inima bărbatului.
Destinul fraţilor Mihonesc a fost mereu legat. Au învăţat la aceeaşi şcoală generală din Hunedoara şi au urmat cursurile aceluiaşi liceu, mai exact Colegiul „Iancu de Hunedoara”, din municipiul Hunedoara. Marius Mihonesc a decis să îmbrăţişeze cariera de pompier, când s-a înscris la cursurile Şcolii de subofiţeri pompieri „Pavel Zăgănescu – Boldeşti”, în timp ce Răzvan Mihonesc a făcut armata la pompieri, iar la o lună după lăsarea la vatră s-a întors în rândul salvatorilor simţind că aceasta este vocaţia lui. Atât Marius cât şi Răzvan au făcut parte din echipaje de stingere a incendiilor, descarcerare şi prim ajutor participând, împreună, la nenumărate intervenţii dificile. Totuşi, Marius s-a specializat pe operaţiuni de stingere, în timp ce, Răzvan a optat pentru acordarea primului ajutor calificat, fiind prezent în primul lot de cursanţi din judeţul Hunedoara care s-au instruit în Centrul de pregătire SMURD din Târgu Mureş. De altfel, Răzvan a fost desemnat Paramedicul anului 2015, iar când îl întrebi de ce şi-a ales această meserie îţi răspunde cu ochii strălucind: „Mă simt bine când reuşesc să ajut”. Şi nu puţine au fost cazurile când şi-a ajutat semenii. Cele mai impresionante momente au fost cele două naşteri asistate de Răzvan în ambulanţă, în drum spre spital, dar şi salvarea unui om aflat încarcerat într-o maşină răsturnată într-o vale. Câteva minute bune a stat Răzvan în apa rece până la gât pentru a stabiliza victima pe parcursul descarcerării.
Tot apa, dar de această dată cea căzută din cer, a format viituri care au lovit în această vară localitatea Peştişu Mare, satul în care locuiesc cei doi fraţi. Marius şi Răzvan Mihonesc au luptat, zile şi nopţi, umăr la umăr, alături de alţi zeci de colegi pentru a salva oameni şi a evacua apa din casele consătenilor, deşi, ştiau că şi locuinţele şi gospodăriile lor sunt inundate.
Pentru exemplul său de dăruire, pentru devotamentul în slijba apărării vieților și bunurilor aparținând oamenilor din jurul lor vă propunem să ne întâlnim cu acești oameni sufletiști și să le sunem că le mulțumim pentru ceea ce ne oferă, un model de umanitate. Sâmbătă, 01 octombrie 2016, ora 11.00, domnii Marius și Răzvan Mihonesc vine să-i întâlnim. Aveți ocazia să-i priviți în ochi, să le spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care le vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.