Cristina Prună îl interpelează pe ministrul Energiei. Cristina Prună, deputat USR, îl interpelează pe ministrul Energiei, Anton Anton, în legătură cu platforma destinată regiunilor carbonifere aflate în tranziție. Valea Jiului a fost inclusă în această platformă la nivel european, însă până acum niciun rezultat concret nu s-a materializat. În acest sens, deputatul USR Cristina Prună vrea să afle ce pași s-au făcut.
“Stimate domnule ministru, Valea Jiului a fost inclusă anul trecut în Platforma Regiunilor Carbonifere în Tranziție pentru a putea beneficia de fonduri europene în scopul dezvoltării economice durabile a acestei zone”, arată deputatul USR, Cristina Prună.
În acest sens, deputatul adresează ministrului Energiei, următoarele întrebări
- Care sunt proiectele trimise la Comisia Europeană pentru finanțare în cadrul programului pilot și care sunt următorii pași pentru finanțare?
- Ați prezentat, ca unul dintre proiectele eligibile pentru fonduri europene în cadrul platforme, crearea unei unități de producție a hidrogenului în Valea Jiului. Ne puteți explica, în detaliu, conceptul acestui proiect și dacă ați făcut o evaluare a investiției necesare?
- Ați spus că proiectul “Planeta Petrila” este un alt proiect selectat pentru a primi finanțare europeană prin această platform. Îmi puteți oferi mai multe detalii în ce constă proiectul și care sunt pașii următori?