Cu cât sunt mai multe sindicate cu atât sunt mai dezbinaţi salariaţii, iar acets lucru se vede cel mai bine la Complexul Energetic Hunedoara. Instanţa a stabilit că Sindicatul Muntele este reprezentativ la nivelul societăţii, însă o altă organizaţie încurcă anumite procese.
„Din pacate la termenul din data de 19, termen la care instanta ar fi trebuit sa decida asupra acordarii adaosului pentru concediul de odihna s-a decis amanarea cu inca o saptamana pentru ca sindicatul de pa Termocentrala Paroseni condus de Lorincz are o actiune in instanta prin care cere suspendarea contractului colectiv de munca. Din acest motiv instanta a considerat ca este bine sa avem un termen comun ca in idea in care s-ar suspenda contractul colectiv de munca solicitarea noastra de a acorda salariatilor prima de vacanta, adaosul pentru concediul de odihna asa cum este stipulat in contractul colectiv de munca, nu ar mai avea obiect” a declarat Petre Nica presedinte Sindicat Muntele.
Sindicatul de la termocentrala Paroşeni îi acuză pe cei de la formaţiunea reprezentativă de faptul că noul contract colectiv de muncă unitar aduce deservicii energeticienilor.
„Ei nu au fost de acord mai cu nimic de la inceput. Faptul ca Sindicatul Muntele a negociat contractul colectiv de munca si faptul ca anumite privilegii din contractul energeticienilor au fost pierdute si aici ma refer la acele ajutoare pentru biletele de odihna pe care le aveau si o foarte mica scadere la prima de concediu. Sunt lucruri care au fost castigate pe alta parte. Au existat de la inceput o rautate a liderilor de sindicat din termocentrale si procesele, plangerile penale au inceput sa curga din acel moment una dupa alta. De situatia destul de dificila in care ne aflam profita acesti lideri de sindicat si incearca sa le induca salariatilor idea ca Sindicatul Muntele s-ar face vinovat de acest lucru. Uita insa sa spuna ca sunt lideri numiti politic, ca directorii numiti politic in Valea Jiului si in judetul Hunedoara au dus Complexul Energetic in aceasta situatie si incearca prin acest fel sa mentina aceasta dezbinare sindicala insa oamenii au simtit pe propria piele ca de la 1 august cand Sindicatul Muntele le-a negociat CCM le-a fost mai bine”, a mai precizat sursa citata.
În ceea ce priveşte acordarea tichelor de vacanţă salariţilor CEH aceasta este în litigiu. Magistraţii vor trebui să ofere o soluţie în acest caz.
Monika BACIU