După 16 ani pe fondul unor lipsuri,

Zona de agrement Parâng ar putea fi retrogradată în zona de impozitare

Autorităţile locale de la Petroşani vor să repare o nedreptate de care se lovesc cabanierii din Parâng. În urmă cu 16 ani, zona de agrement Parâng a fost încadrată în zona A de impozitare. Adică şi aici, la fel ca în plin centrul oraşului, se plătesc cele mai mari taxe şi impozite locale. Acum, edilii vor să reducă acest bir. Municipalitatea de la Petroşani vrea să vină în sprijinul cabanierilor din Parâng. În acest sens va fi lansat în dezbatere publică un proiect care prevede trecerea zonei de agrement Parâng din zona A de impozitare în zona C. Acest lucru ar însemna taxe mai mici pentru cei din zonă, începând cu prima zi a anului 2017.

“Prin hotărârea Consiliului Local nr.30/2000, municipiul Petroşani a fost încadrat pe zone de impozitare. Prin această hotărâre, zona Rusu, a fost inclusă în zona A de impozitare. Având în vedere că este necesar să venim în sprijinul proprietarilor din zona de agrement Parâng, persoane fizice sau juridice, pentru a uşura sarcina fiscală locală a acestora şi pentru a impulsiona astfel dezvoltarea turismului, propun ca începând cu data de 1.01.2017, această zonă să fie trecută în zona C de impozitare”, arată expunerea de motive a primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Măsura vine pe fondul unor lipsuri ale zonei.

“Nu trebuie trecut cu vederea faptul că în zona respectivă nu există, deocamdată, reţea de distribuţie a apei potabile, de canalizare sau gaze naturale”, mai arată primarul.

Autorităţile locale de la Petroşani vor astfel să vină în sprijinul cabanierilor, dar şi să promoveze zona turistică.

“Prin investiţiile realizate, activităţile turistice stimulează dezvoltarea economică a regiunii. În acelaşi timp, ele aduc mari beneficii culturale: creşterea coeziunii comunităţii în regiunile multiculturale şi recuperarea tradiţiilor şi a patrimoniului local, care devin puncte de interes pentru vizitator. Totodată, ele au şi un impact asupra mediului, accentuând nevoia de a utiliza resursele naturale într-o manieră durabilă. Lărgirea evantaiului de activităţi economico-tradiţionale devine astfel un factor de dezvoltare care contribuie la scăderea dependenţei economiei locale de schimbările şi influenţele externe”, mai arată documentul.

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.