Firma de transport local din Valea Jiului, în atenţia Consiliului Judeţean Hunedoara

Consiliul Judeţean Hunedoara va realiza, în perioada următoare, mai multe controale la societatea care are licenţă pentru transportul public local şi judeţean. Un cetăţean din Valea Jiului s-a adresat mai multor foruri în vederea retragerii licenţei de transport a firmei ZMK. Răspunsurile au venit, iar licenţa se poate retrage, însă doar cu respectarea anumitor condiţii.

“În ceea ce priveşte retragerea licenţei de traseu aceasta se face conform art. 28, alin. 1 din Ordinul 353/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a legii serviciilor public local nr. 92/2007  de către Autoritatea Rutieră Română emitentă. Solicitarea dumneavoastră va rămâne în atenţia noastră prin efectuarea de noi controale în vederea efectuării unui transport public judeţean de persoane prin curse regulate în condiţii de siguranţă, calitate şi confort”, arată răspunsul CJH.

Nemulţumirea cetăţenilor vine pe fondul majorării tarifelor de călătorie de către firma ZMK, însă majorarea s-a realizat cu respectarea hotărârii Consiliului Judeţean Hunedoara.

“Tarifele de călătorie practicate de operatorul public judeţean de persoane de către SC ZMK SRL, declarat câştigător în urma licitaţiei electronice desfăşurată pe site-ul Agenţiei pentru Agenda Digitală a Românei în aplicaţie S.A.E.T. din data de 18.12.2013, sunt în concordanţă cu tarifele de călătorie aprobate prin hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 103/2014. Stabilirea tarifelor de călătorie maximale aprobate prin hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 103/2014 s-a făcut în baza notelor de fundamentare depuse de opreatorii de transport (…) pentru aprobarea normelor – cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane”, se mai arată în răspunsul CJH.

Astfel, motivarea care stă la baza majorării tarifelor de călătorie are la bază mai multe aspecte.

“Fundamentarea tarifelor de călătorie s-a făcut în baza consumurilor normate de combustibili, de lubrifianţi, a cheltuielilor de întreţinere – reparaţii şi cu piesele de schimb, a cheltuielilor cu munca vie, precum şi pe baza celorlalte elemente de cheltuieli”, mai arată documentul Consiliului Judeţean Hunedoara.

Oficialii Consiliului Judeţean mai arată că după ce firma de transport a majorat tarifele de călătorie au fost purtate discuţii.

“Referitor la majorarea tarifelor de călătorie, am efectuat controale în zona Văii Jiului şi s-a luat legătura cu operatorul de transport public judeţean de persoane, SC ZMK SRL, atât telefonic cât şi în scris, fiind atenţionat cu privire la necesitatea respectării tarifelor de călătorie maximale aprobate prin aprobate prin hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 103/2014”, mai subliniază cei de la instituţia judeţeană.

ZMK a decis în urmă cu o lună majorarea tarifelor de călătorie în Valea Jiului, după ce societatea a fost amendată pentru mai multe nereguli.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.