Judeţul Hunedoara, vizat de o anchetă a CNADNR. Pentru a vedea unde vor fi direcţionaţi banii de investiţii, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale din România că în zilele de 10, 17, 24 iunie și 19 august 2015 va fi organizat un studiu de circulație numit “Ancheta de circulație origine – destinație”. Printre rutele pe care se vor face aceste studii se numără şi cea de la Deva. Acest studiu constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale din România. În aceste puncte vor fi echipe de recenzori și agenți de circulație care vor invita conducătorii de vehicule pe o banda de rezervă și le vor adresa un set de întrebări, care vor consta înoriginea plecării în cursa, destinația cursei, ruta, scopul călătoriei.
“Precizăm că nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de înmatriculare – identificare. Menționăm că întrebările vizează direcțiile de deplasare, scopul deplasării, natura transportului, informațiile solicitate fiind complet anonime”, se arată în comunicatul CNADNR.
Monika BACIU