Consilierii locali de la Petroșani se întreabă și întreabă unde sunt șase tone de asfalt. Într-una din ședințele de consiliu s-a aprobat efectuarea unor lucrări de reparații a drumurilor. Mai multe tronsoane de drum se află într-o stare avansată de degradare. Săptămânile trecute, când condițiile meteorologice au permis, mai multe gropi au fost astupate cu mixtură asfaltică. Acum, consilierii locali vor lămuiri.
“Vreau să știu unde s-au pus cele 6 tone de asfalt pe care le-am aprobat în ședința de luna trecută?”, a întrebat consilierul local Milu Vladislav (ALDE) în ședința de consiliu.
Daniel Vișan, directorul executiv din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a venit cu lămuriri.
“Pe strada Dealului de la intersecția spre Petrila, porțiunea de la pasarelă și toată zona de centură de la Sălătruc, de la spălătoria de la avion până la Biserica Catolică, pe ambele sensuri de mers și în plus pe strada Carol Schreter și pe podul de la strada Timișoarei”, a replicat Daniel Vișan.
După sezonul de iarnă, în urma fenomenului de îngheț-dezgheț, mai multe drumuri din localitate au fost afectate. Gropile au răsărit precum ghioceii, iar în urmă cu câteva săptămâni s-au efectuat mici plombări. Când vremea va permite aceste lucrări vor continua, spun cei de la DADPP.
Monika BACIU