.Index Actualitate

Valea Jiului în beznă

Sistemul energetic național a cedat!

Întreaga Vale a Jiului a fost în beznă duminică după-amiaza. Nu doar abonații casnici au fost afectați de pana de curent, ci și operatorii economici sau unitățile medicale.

“Au fost probleme la rețeaua de înaltă tensiune, la Transelectrica. Toată Valea Jiului s-a confruntat cu această situație”, au declarat reprezentanți ai ENEL Banat.

Unitatea medicală de la Petroșani a fost trecută pe generatorul de curent.

“Avem generator, eram în spital în momentul respectiv. A intrat generatorul în funcțiune în momentul panei de curent, dar acesta alimentează doar holurile, secțiile ATI, sala de operații și Urgența. Generatorul are o capacitate mare, poate funcționa chiar și o zi întreagă, acesta fiind alimentat cu motorină”, a declarat directorul medical al SUP Petroșani, Nicolae Ciugulea.

Potrivit celor de la unitatea medicală, pana de curent a afectat un aparat de sterilizare.

CEH și SNIM afectate de pana de curent

Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului au fost afectate de pana de curent. În subteranele unităților miniere nu au mai funcționat aparatele de ventilație.

“Foarte mult nu ne-a afectat. Vor fi costuri crescute pentru repornirea CAF-ului de la Paroșeni. S-a restabilit destul de repede alimentarea cu energie electrică astfel că au fost repornite aparatele de ventilat șI la unitățile miniere”, a declarat Mihael Melczer, directorul general al CEH.

Și unitățile miniere din cadrul SNIM au fost afectate.

“A fost o situație delicată din punct de vedere al siguranței șI sănătății în muncă. Din fericire pana de curent nu a ținut foarte mult, astfel că instalațiile de ventilație șI aeraj au fost repornite. Când apare o astfel de avarie, oamenii sunt scoșI din subteran în rampa puțului acolo unde există un circuit de aer proaspăt, până la repornirea instalațiilor”, a declarat Petre Drăgoescu, director tehnic din cadrul SNIMVJ.

Nu este pentru prima dată când cei de la Transelectrica se confruntă cu astfel de probleme. În luna noiembrie, întreg județul Tulcea a rămas fără curent electric din cauza unei probleme a Transelectrica.

 

Monika BACIU

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.