.Index Actualitate Administratie

Elevii din Vulcan, victimele războiului politic

Elevii din Vulcan sunt prinși într-un război politic ce nu le aparține. Politica nu ar trebui să se amestece cu educația, cel puțin la nivel teoretic. Practic însă, elevii bursieri din Vulcan sunt victimele politicienilor. Sute de elevi din localitate nu și-au primit bursele, iar pentru majoritatea aceste burse sunt singura sursă de venit a familiei. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, aruncă responsabilitatea în curtea școlilor, dar și în cârca președintelui Klaus Iohannis pe care îl învinovățește de faptul că a promulgat legea bugetului de stat mult prea târziu.

“Ai întrebat la școală dacă au trimis tabelele cu elevii. În al doilea rand, este bugetul făcut? Întreabă-l pe Iohannis de ce nu a dat drumul la buget mai repede ca să avem bugetul să putem face plăți? De unde să pot face plățile?”, a spus foarte nervos, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile.

Edilul subliniază că pentru a plăti bursele elevilor trebuie întrunite mai multe condiții.

“Sunt câteva elemente ca să le pot da banii: 1. Să am buget. 2. Să fie prinși banii în buget. 3. Să trimită tabelele de la școli cine sunt ăia care primesc burse”, a mai completat Gheorghe Ile.

Primarul mai susține că municipiul Vulcan este singura localitate din Valea Jiului unde se acordă burse pentru elevi, lucru total neadevărat. Toate administrațiile locale din Valea Jiului acordă burse elevilor. La Petroșani, spre exemplu, la finele anului trecut a fost aprobat proiectul de hotărâre care prevede suplimentarea cuantumului şi a numărului burselor şcolare care se vor acorda în semestrul I al anului şcolar 2016-2017 în unităţile de învăţământ din municipiul Petroşani.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.